Pochettino e asigurat în atac. Doi jucători semnează prelungirea cu Tottenham
15.02.2019, 12:40SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tottenham vine tare din spate în Premier League, în lupta pentru titlu, după Manchester City și Liverpool, iar în ultima partidă din UEFA Champions League a spulberat Borussia Dortmund cu scorul de 3-0. Pentru a-și atinge obiectivele, Mauricio Pochettino continuă strategia conservatoare a clubului și-și asigură în continuare serviciile jucătorilor de ofensivă.
Tottenham a semnat un nou contract cu Heung-min Son, notează Daily Mail. Astfel, clubul semnează a doua înțelegere cu jucătorul din Coreea de Sud în mai puțin de un an. Ultima oară, în vară a semnat coreeanul prelungirea contractului, iar în urma performanțelor impresionante, Spurs a decis că este momentul să pluseze. Tottenham îi va majora lui Son contractul la 150.000 de lire pe săptămână, de la 110.000 de lire.
- 16 goluri în ultimele 23 de meciuri a înscris Heung-Min Son.
Fernando Llorente, aproape de o nouă înțelegere cu Tottenham
Fernando Llorente și-ar putea prelungi și el contractul lui Tottenham. Potrivit presei britanice, spaniolului în vârstă de 33 de ani îi expiră înțelegerea în vară, însă ar putea semna un nou acord cu Spurs, valabil pentru un an de zile.
"Dacă va fi să reînnoim contractul pentru încă un an, voi fi încântat", a declarat Fernando Llorente.
Intens criticat de fani pentru faptul că nu înscrie prea multe goluri, Llorente s-a revanșat. În ultimele 6 partide a reușit să marcheze de 3 ori, asta în condițiile în care este rezervă.
Etichete: fernando llorente , prelungire contract , tottenham hotspur , heung min son
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții