Tottenham nu se oprește! Cine urmează după Drăgușin și Werner
articol scris de Digi Sport10.01.2024, 20:22
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Timo Werner (27 de ani) a fost prezentat oficial la Tottenham, iar Radu Drăgușin (21 de ani) a bătut palma cu Spurs și este așteptat să facă vizita medicală la Londra.
Tottenham vrea să transfere și un mijlocaș
Gruparea din Premier League nu se oprește, însă, din transferat. Cu Sarr și Bissouma plecați la Cupa Africii pe Națiuni, Hojbjerg pe picior de plcare, Betancur pe ultima sută de metri spre recuperarea după accidentare și Lo Celso incert, Tottenham vrea să aducă și un mijlocaș în această iarnă.
Potrivit Football London, pe lista britanicilor se află Conor Gallagher de la Chelsea, Ezequiel Fernandez de la Boca Juniors, Ismael Yuksek de la Fenerbahce, Kalvin Phillips de la Manchester City și Joshua Kimmich de la Bayern Munchen.
Rămâne de văzut dacă Spurs va reuși să ajungă la un acord cu vreunul dintre jucătorii menționați anterior, având în vedere că țintele sunt destul greu de atins.
Radu Drăgușin, al 16-lea român din Premier League și al patrulea din istoria lui Tottenham
Genoa și Tottenham au bătut palma pentru transferul românului, care se face pentru o sumă care poate ajunge cu tot cu bonusuri la 30 de milioane de euro, iar Radu Drăgușin va încasa un salariu enorm, de 2.8 milioane de euro pe an, scrie jurnalistul Nicolo Schira.
- Contractul pe care Radu Drăgușin îl va semna în cursul zilei de miercuri, 10 ianuarie, se întinde până la 30 iunie 2029.
Fundașul în vârstă de 21 de ani va deveni astfel al patrulea român din istoria lui Tottenham, după Gică Popescu, Ilie Dumitrescu și Vlad Chiricheș. Totodată, Drăgușin este al 16-lea conațional care va juca în Premier League.
În galeria FOTO de mai jos sunt prezentați toți românii care au evoluat în primul eșalon englez. Nu au fost luați în considerare fotbaliști precum Cătălin Cîrjan sau Adrian Mazilu, care nu au bifat niciun minut în Premier League, chiar dacă sunt sub contract cu echipe britanice.
Galerie Foto
Radu Drăgușin, cel mai scump fotbalist român din istorie după transferul la Tottenham
Cu o sumă de transfer de aproximativ 30 de milioane de euro, Radu Drăgușin devine, astfel, cel mai scump fotbalist român din întreaga istorie! Top 20 al fotbaliștilor români pe care s-au plătit cele mai mari sume, în galeria FOTO de mai jos.
Galerie Foto
Etichete: tottenham , transfer tottenham , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții