Topul salariilor de la Tottenham! Locul surprinzător ocupat de Radu Drăgușin
articol scris de Digi Sport11.01.2024, 08:49
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Radu Drăgușin (21 de ani) a efectuat vizita medicală și este așteptat să fie anunțat oficial de Tottenham în cursul zilei de joi, 11 ianuarie.
Radu Drăgușin, pe ultimele locuri în topul salariilor de la Tottenham
Genoa și Tottenham au bătut palma pentru transferul românului, care se face pentru o sumă care poate ajunge cu tot cu bonusuri la 30 de milioane de euro. La gruparea din Premier League, Drăgușin va încasa un salariu excelent, 2,8 milioane de euro pe an, potrivit jurnalistului Nicolo Schira. Contractul pe care fundașul îl va semna se va întinde până la 30 iunie 2029.
Cel mai bine plătit jucător de la Tottenham este sud-coreeanul Heung-Min Son, cu 11,4 milioane de euro anual. Următorul pe această listă e Ivan Perisic, cu un salariu de 10,9 milioane pe sezon, iar podiumul este încheiat de James Maddison, 10,2 milioane, conform spotrac.com.
Radu Drăgușin este abia al 20-lea, dacă se confirmă faptul că va primi 2,8 milioane pe an. O poziție destul de joasă, având în vedere suma de transfer plătită în schimbul său. Totuși, diferențele nu sunt foarte mari. Topul complet îl puteți vedea în galeria FOTO de mai jos.
Galerie Foto
Radu Drăgușin, al 16-lea român din Premier League și al patrulea din istoria lui Tottenham
Fundașul în vârstă de 21 de ani va deveni al patrulea român din istoria lui Tottenham, după Gică Popescu, Ilie Dumitrescu și Vlad Chiricheș. Totodată, Drăgușin este al 16-lea conațional care va juca în Premier League.
În galeria FOTO de mai jos sunt prezentați toți românii care au evoluat în primul eșalon englez. Nu au fost luați în considerare fotbaliști precum Cătălin Cîrjan sau Adrian Mazilu, care nu au bifat niciun minut în Premier League, chiar dacă sunt sub contract cu echipe britanice.
Galerie Foto
Radu Drăgușin, cel mai scump fotbalist român din istorie după transferul la Tottenham
Cu o sumă de transfer de aproximativ 30 de milioane de euro, Radu Drăgușin devine, astfel, cel mai scump fotbalist român din întreaga istorie! Top 20 al fotbaliștilor români pe care s-au plătit cele mai mari sume, în galeria FOTO de mai jos.
Galerie Foto
Etichete: tottenham , radu dragusin , transfer radu dragusin , salariu radu dragusin , salarii tottenham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții