Tătăruşanu chiar are şanse să ajungă la Liverpool. Ce a descoperit presa franceză
01.01.2019, 15:36SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ciprian Tătăruşanu chiar are şanse importante să ajungă la Liverpool, aşa cum a anunţat liverpoolecho.co.uk. Presa franceză a aflat planul lui Nantes: "canarii" nu i-au făcut vreo ofertă de prelungire a contractului scadent în vară, în dorinţa de a-l vinde în perioada de mercato de acum şi a obţine o sumă de bani.
Ciprian Tătăruşanu a intrat în ultimele şase luni de contract şi foarte probabil va schimba "aerul", cel târziu în vară. Deşi au fost mulţumiţi de prestaţiile sale, oficialii francezi consideră că nu e cazul să investească mai mult într-un fotbalist care împlineşte în această iarnă 33 de ani. Mai ales că "Super Tătă" are toate atuurile pentru a cere un contract mai mare.
În aceste condiţii, Nantes speră să obţină o sumă de bani în schimbul jucătorului în actuala perioadă de mercato, pentru că altfel l-ar pierde gratis în vară.
Pe fir a intrat Liverpool, care îşi doreşte un portar de rezervă pentru Alisson. Mignolet e nemulţumit cu statutul pe care îl are, belgianul dorind să plece încă de acum şase luni. "Cormoranii" au preferat să îl cedeze atunci pe Karius, care, după gafele uriaşe din finala Ligii Campionilor, era greu să mai reziste psihic pe Anfield.
Etichete: ciprian tatarusanu , tatarusanu , tatarusanu liverpool
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții