Soarta lui Paul Pogba a fost stabilită, după ce i-a dat "temă" agentului să-i caute echipă. Man. United a luat decizia
27.03.2019, 11:12Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Real Madrid, Juventus sau PSG pot să-și "pună pofta-n cui" în ceea ce privește transferul lui Paul Pogba. Potrivit ESPN, Manchester United nu va accepta nicio ofertă pentru mijlocașul francez la vară, pentru că nu are nevoie de bani.
"Diavolii" sunt pe locul 3 în clasamentul făcut de Deloitte al celor mai bogate cluburi din lume, cu venituri de 666 de milioane de euro generate în sezonul 2017-2018. În plus, clubul nu numai că nu nu dorește să se despartă de Pogba, dar chiar dorește să-i prelungească înțelegerea în vară, la finalul sezonului.
Campionul mondial din 2018 este cotat de publicația de specialitate Transfermarkt la 90 de milioane de euro și mai are contract până în 2021.
În urmă cu câteva zile, Pogba i-ar fi dat "temă" agentului său să-i caute echipă
Potrivit publicației spaniole Sport, în urmă cu câteva zile, francezul se gândea că s-ar potrivi cel mai bine la Real Madrid, iar pentru asta i-a dat "temă" agentului său, influentul Mino Raiola.
Pogba (26 de ani) a revenit de la Juventus la Manchester United în vara anului 2016, odată cu numirea lui Jose Mourinho, însă cei doi au avut mereu conflicte pe durata mandatului portughezului, care a fost demis la jumătatea lunii decembrie 2018.
De atunci, Pogba a strălucit sub bagheta lui Ole Gunnar Solskjaer, reușind 9 goluri și 7 pase decisive în 17 meciuri. În tot sezonul, francezul are 14 goluri și 11 pase de gol în toate competițiile.
Etichete: manchester united , paul pogba , oferte pogba , transfer pogba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții