Se pregătește marea lovitură: transferul lui Mo Salah!
articol scris de Digi Sport08.01.2025, 19:41
Supercupa Spaniei: Real Madrid - Mallorca, joi, 21:00, DGS 1
Scoția Premiership: Dundee - Rangers, joi, 22:00, DGS 2
Mohamed Salah (32 de ani) are viitorul din ce în ce mai nesigur la Liverpool, unde, odată cu startul perioadei de mercato a iernii, a intrat în ultimele 6 luni de contract.
Asta înseamnă că poate negocia cu orice echipă dorește, iar cu cea de care aparține n-a ajuns la un numitor comun nici până acum. Mai multe echipe sunt gata să profite, iar una dintre ele este Al-Hilal.
Al-Hilal vrea să îl transfere pe Mohamed Salah
Jurnalistul Ekrem Konur, colaborator CaughtOffside cu 236.000 de urmăritori pe Twitter, a anunțat joi că Salah este dorit cu insistență de Al-Hilal.
Campioana din Arabia Saudită are buget nelimitat și vrea să îl ia pe egiptean în locul lui Neymar, una dintre cele mai mari țepe din istoria fotbalului.
După ce Al-Hilal a plătit în august 2023 90 de milioane de euro către PSG și i-a dat lui Neymar unul dintre cele mai mari salarii din lume, campioana n-a beneficiat decât de 7 meciuri din partea lui.
De partea cealaltă, Salah nu are probleme cu accidentările și are, în general, o reputație de jucător mult mai disciplinat față de Neymar.
S-ar bate lejer la Champions League! Așa arată echipa celor care vor fi liberi în iunie 2025
Etichete: liverpool , transferuri , neymar , mercato , mohamed salah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții