Se contureză o nouă plecare de la Liverpool, după ratarea principalelor obiective ale clubului în ultimul sezon
articol scris de Digi Sport31.05.2022, 13:23
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Liverpool a cedat în fața celor de la Real Madrid, scor 0-1, în ultimul act din UEFA Champions League.
"Cormoranii" nu au reușit să își ia revanșa după finala pierdută în anul 2018. Astfel, trupa lui Jurgen Klopp încheie sezonul fără să își îndeplinească principalele obiective ale sezonului, asta după ce Premier League a fost cucerită de Manchester City, iar Champions League de către Real Madrid, în ciuda faptului că Liverpool a fost la doar un pas de ambele performanțe.
Se contureză o nouă plecare de la Liverpool, după ratarea principalelor obiective ale clubului în ultimul sezon
După despărțirea de Divock Origi, care va ajunge cel mai probabil la AC Milan, și Sadio Mane, care nu își mai dorește să continue pe Anfield, Liverpool este foarte aproape să își încheie socotelile și cu Alex Oxlade-Chamberlain (28 de ani), anunță Sky Sports.
Fotbalistul se află din vara anului 2017 în lotul "cormoranilor", după transferul de la Arsenal, contra sumei de 38 de milioane de euro. Mijlocașul a evoluat puțin în ultima sezon pentru Liverpool, iar Jurgen Klopp pare că este decis să renunțe la serviciile acestuia în această vară, deși Oxlade-Chamberlein mai are contract cu echipa până în 2023.
- 18 milioane de euro este cota de piață a lui Oxlade-Chamberlein, potrivit Transfermarkt.com
- 29 de meciuri, trei goluri și trei pase decisive a reușit mijlocașul în cele 63 de meciuri disputate de Liverpool în sezonul recent încheiat
Transferul de răsunet pregătit de Liverpool pentru sezonul următor! Pe cine a pus ochii Jurgen Klopp
Potrivit publicației FourFourTwo, Liverpool vrea să îl transfere pe Harry Kane (28 de ani), actualul atacant al celor de la Tottenham. Fotbalistul cotat la 100 de milioane de euro este văzut de către Jurgen Klopp drept piesa lipsă din puzzle-ul "cormoranilor", iar oficialii clubului de pe Anfield ar fi purtat deja și primele discuții cu Spurs.
Varianta Kane la Liverpool a apărut în special după decizia lui Sadio Mane de a părăsi clubul în această vară, iar această plecare va slăbi considerabil linia ofensivă a lui Klopp. Rămâne de văzut dacă mutarea lui Harry Kane la Liverpool se va realiza cu succes în cele din urmă, ținând cont că atacantul a mai fost dorit în ultima vreme și de Manchester City sau Manchester United, însă a ales de fiecare dată să continue la actuala echipă.
- 50 de meciuri, 27 de goluri și 10 pase decisive reprezintă cifrele lui Kane în ultimul sezon pentru Tottenham
Etichete: liverpool , alex oxlade-chamberlain , plecare liverpool
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții