Schema "Gheata în cap", povestită din alt unghi. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, între Beckham și Ferguson
25.05.2020, 15:57SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
David Beckham (45 de ani) rămâne interesant, în continuare, pentru toți fanii fotbalului nu doar prin cariera sa și calitățile sale, ci și prin câteva povești unice croșetate pe gazon și în afara lui.
Mulți dintre foștii săi colegi de la United, Real, Milan sau PSG obișnuiesc să dezvăluie anumite episoade care l-au avut în prim-plan pe actualul patron al celor de la Inter Miami.
De curând, a venit rândul lui Mikael Silvestre să deruleze pe repede înapoi câteva amintiri, într-un interviu pentru Four Four Two.
Ca de fiecare dată, episodul din vestiarul lui United, când Sir Alex Ferguson l-a luat la țintă pe Beckham, după eșecul cu Arsenal din Cupă. a fost pistonat și în materialul al cărui protagonist a devenit fostul fundaș stânga francez.
Silvestre: "A trebuit să intervenim!"
Silvestre susține că lucrurile au fost foarte aproape să degenereze în vestiar.
"Beckham era foarte, foarte nervos și a trebuit să intervenim pentru a preveni o confruntare. Dar nu s-a dus mai departe de atât. Toată lumea era șocată, dar astfel de lucruri se mai întâmplă în vestiare.
Ferguson a aruncat la întâmplare cu gheata, dar din păcate l-a nimerit fix în față pe David Beckham!”, a povestit Silvestre, pentru sursa citată.
Beckham: "A lovit niște haine care se aflau pe jos..."
Care e versiunea lui Beckham? În trecut, fostul mijlocaș a povestit totul, cu lux de amănunte, evitând să spună că disputa ar fi putut lua o turnură dură.
"Îl cunoașteți pe Sir Alex! Înaintea meciurilor pe care le jucam în Europa intra mereu pe teren și bătea lovituri libere sau penalty-uri și ne explica cât de bun a fost el ca jucător, ce goluri marca și ce precizie avea.
Însă momentul în care am aflat cât de bun era cu adevărat a fost după un meci cu Arsenal, în care am făcut câteva greșeli. A venit la vestiar, am avut un schimb mai dur de replici și el s-a îndreptat spre mine.
Dintr-o dată a lovit niște haine care se aflau pe jos și dintre ele a ieșit o gheată care m-a lovit direct în cap. Abia atunci am realizat câtă precizie avea cu adevărat", a istorisit fostul număr 7.
David Beckham a câștigat șase titluri cu United
Beckham a câștigat la Manchester United: 6 titluri în Premier League (1996, 1997, 1999, 2000, 2001, 2003), două Cupe ale Angliei (1996, 1999), două Supercupe ale Angliei (1996, 1997), o Ligă a Campionilor (1999) și o Cupă Intercontinentală (1999).
- 10 sezoane a jucat la Manchester United, unde a marcat de 62 de goluri în 265 de meciuri
- 4 ani a evoluat pentru Real Madrid, având 116 partide şi 13 goluri
- 115 partide a jucat la naţionala Angliei, în 58 a fost căpitan şi a marcat de 17 ori
Etichete: alex ferguson , david beckham , mikael silvestre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții