Șase miliarde de euro pentru Manchester United!
articol scris de Digi Sport17.05.2023, 09:01
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Manchester United este de vânzare, iar un grup din Qatar, denumit Nine Two Foundation, este interesat.
Grupul condus de Jassim bin Hamad al-Thani a avut deja o primă ofertă refuzată pentru Manchester United, dar a revenit, cu o propunere superioară din punct de vedere financiar.
Ofertă imensă pentru Manchester United
Potrivit The Times, oferta trimisă recent de qatarezi este în valoare de 6 miliarde de euro!
Qatarezii vor să cumpere întreg clubul Manchester United, ceea ce îi face pe cei din familia Glazer, patronii actuali, să ezite.
Familia Glazer vrea să vândă clubul în perioada următoare, dar și-ar dori să păstreze o mică parte din acțiuni. Un alt posibil cumpărător al lui Manchester United, Jim Ratcliffe, vrea să achiziționeze 80% din acțiunile clubului.
Ar fi cea mai mare tranzacție din istoria fotbalului
Dacă Manchester United se va vinde pe cel puțin 6 miliarde de euro, cât oferă acum qatarezii, ar fi protagonista celei mai mari tranzacții din istoria fotbalului.
Recordul este deținut de Chelsea, cumpărat anul trecut de Todd Boehly de la Roman Abramovich pentru aproximativ 5 miliarde de euro.
Etichete: manchester united , jassim bin hamad al thani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții