Galerie Foto Sadio Mane, cel mai rapid cartonaș galben din istoria Premier League! Câte secunde i-au trebuit și cine a fost "victima"
03.01.2022, 14:15SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Chelsea și Liverpool au oferit un adevărat spectacol fotbalistic în meciul direct jucat duminică seara și încheiat la egalitate, scor 2-2, în cadrul etapei cu numărul 21 din Premier League.
Fotbaliștii celor două echipe au fost "montați" încă din primele secunde ale jocului, dovadă fiind și faptul că, la puțin timp după fluierul de start, a fost doborât recordul celui mai rapid cartonaș galben acordat în istoria competiției.
Sadio Mane a primit cel mai rapid cartonaș galben din istoria Premier League
În startul meciului, Liverpool a trimis o minge lungă în jumătatea adversă, iar Sadio Mane (29 de ani) a sărit la cap cu Cesar Azpilicueta (32 de ani). Senegalezul l-a lovit cu cotul în față pe căpitanul lui Chelsea, iar fanii londonezi au luat foc, cerând eliminarea africanului.
Galerie Foto
Totuși, centralul Anthony Taylor i-a acordat doar cartonaș galben, iar Mane a intrat în istoria competiției. Sancțiunea primită de atacant a fost cea mai rapidă de acest tip încă din 1992 încoace, de când campionatul Angliei a fost restructurat și denumit Premier League.
Până acum, recordul era deținut de Scott McTominay (25 de ani), mijlocașul lui Manchester United, care primea cartonaș galben după doar 24 de secunde în meciul contra lui Newcastle, jucat de Boxing Day în 2019.
- Chelsea vrea să renunțe la Romelu Lukaku (28 de ani), ca urmare al unui interviu în care belgianul a recunoscut că vrea să se întoarcă la Inter.
Chelsea și Liverpool, egal care o ajută pe Manchester City în lupta pentru titlu
Remiza de pe Stamford Bridge este un rezultat care o avanjează pe Manchester City, ocupanta primului loc. Echipa lui Pep Guardiola are un avans de zece puncte în fruntea clasamentului.
Pe Stamford Bridge, Liverpool a condus cu 2-0, după reușitele lui Sadio Mane și Mohamed Salah.
În minutul 9, Trevor Chalobah a respins greșit o minge cu capul, iar Mane l-a învins pe portarul Mendy. În minutul 26, Salah l-a depășit ușor în careu pe Marcos Alonso și a înscris cu un șut la colțul scurt.
În minutul 42, Mateo Kovacic a reușit unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului. Mijlocașul croat a șutat din voleu, din afara careului, iar mingea s-a dus către vinclul porții, atingând și bara.
Chelsea a egalat în prelungirile primei reprize, prin Christian Pulisic. Mijlocașul american a primit o pasă excelentă de la N’Golo Kante și l-a învins pe portarul Kelleher cu o execuție rafinată.
În repriza a doua, ambele echipe au continuat să atace, dar fără reușite pe tabelă. Salah și Mane au ratat ocazii imense pentru Liverpool în minutele 57 și 59.
Galerie Foto
Etichete: chelsea , liverpool , cesar azpilicueta , sadio mane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții