Să curgă petrodolarii! Newcastle a pregătit 200 de milioane pentru primele 4 transferuri: "Vrem jucători de clasă mondială"
articol scris de Digi Sport10.10.2021, 08:46
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Newcastle a intrat oficial într-o nouă eră după ce un grup de investiții din Arabia Saudită a cumpărat clubul.
Investitorii sunt conduși de controversatul prinț Mohammed Bin Salman, iar negocierile cu fostul patron, Mike Ashley, au fost conduse de Amanda Staveley, care acum a devenit directoarea clubului Newcastle.
Să curgă petrodolarii! Newcastle a pregătit 200 de milioane pentru primele 4 transferuri: "Vrem jucători de clasă mondială"
Goal.com anunță că Newcastle și-a stabilit primele ținte pentru perioada de mercato din luna ianuarie: Ciro Immobile (31 de ani, Lazio), Mauro Icardi (28 de ani, PSG), Philippe Coutinho (29 de ani, FC Barcelona) și Kalidou Koulibaly (30 de ani, Napoli). Rămâne de văzut ce antrenor vor aduce arabii pe St James’ Park, Antonio Conte fiind principalul favorit în acest moment.
Amanda Staveley a anunțat că vor fi făcute renovări și în baza de antrenament a clubului: "Vrem să ne luptăm pentru a transfera jucători de clasă mondială. Terenul de antrenament arată groaznic acum, trebuie să investim foarte mulți bani acolo.
Vrem să investim de asemenea și în renovarea St. James' Park, stadionul trebuie să devină mai prietenos. Din fericire, în zona de infrastructură nu suntem restricționați de Fair Play-ul Financiar", a spus Amanda Staveley, pentru The Sun, citată de Goal.com.
BBC scrie că noul acționariat al clubului vrea să investească circa 200 de milioane de euro în următoarea perioadă de mercato!
Amanda Staveley, femeia de afaceri care a transformat Newcastle în cel mai bogat club din lume
Tranzacția dintre fostul patron al clubului, Mike Ashley, și fondul de investiții condus de Mohammed Bin Salman a fost intermediată de femeia de afaceri Amanda Staveley (48 de ani). Foarte populară în Marea Britanie, Amanda Staveley are conexiuni puternice în Orientul Mijlociu. Ea l-a ajutat și pe șeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan să cumpere clubul Manchester City, în 2008.
Galerie Foto
Mohammed Bin Salman are o avere impresionantă, dar este un personaj controversat
Mohammed Bin Salman este liderul grupului de investiții din Arabia Saudită care a preluat Newcastle. Averea acestuia este estimată la peste 250 de miliarde de euro, de 10 ori mai mult față de patronul lui Manchester City, Sheikh Mansour.
Galerie Foto
Totuși, de către Fondul Public de Investiții din Arabia Saudită a atras un val uriaș de critici, atât în Anglia, cât și în afara țării. Mohammed bin Salman este un personaj foarte controversat, mai ales după ce Statele Unite ale Americii l-au găsit vinovat pentru moartea jurnalistului Jamal Khashoggi, din 2018.
Logodnica jurnalistului ucis la comanda lui Mohammed bin Salman, reacție dură despre preluarea lui Newcastle United
"Se pare că fanilor lui Newcastle nu le pasă de ce s-a întâmplat cu Jamal, le pasă doar de viitorul financiar. Vreau să le reamintesc că există ceva mai important decât banii, că există ceva mai important decât situația financiară a acestui club.
Ar trebui să le transmiteți că niciun club englez nu poate fi cumpărat de către ei (n.r. conducătorii Arabiei Saudite) din cauza acestei crime. Este un mesaj pe care orice persoană din Anglia ar trebui să îl transmită", a explicat aceasta.
Etichete: newcastle , arabia saudita , newcastle united , mercato , amanda staveley , mohammed bin salman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții