Record mondial: o nou promovată din Europa a cheltuit peste 130 de milioane de euro pe transferuri, în această vară
01.08.2019, 15:37SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Aston Villa, nou promovată în Premier League, a stabilit un record mondial pentru o echipă care ajunge în prima ligă a unui campionat de top din Europa. Formaţia din Birmingham a cheltuit mai mult de 130 de milioane de euro pe transferuri, în această vară.
Odată cu aducerea lui Marvelous Nakamba, de la FC Brugge, Aston Villa a trecut de pragul celor 130 de milioane de euro investite în mutări, în această vară.
Manchester City, formaţia campioană, care ne-a obişnuit cu sume enorme aruncate pe piaţa transferurilor, a cumpărat jucători în valoare de "doar" 85 de milioane de euro în această vară.
Topul e dominat de formţiile din Madrid: Real (303 de milioane investite) şi Atletico Madrid (219 milioane). Villa se situează pe locul 5 în toată Europa, mult peste Bayern, City sau United.
Fotbaliştii transferaţi în această vară de Aston Villa
- Wesley (Brugge) - 25 de milioane de euro
- Tyrone Mings (Bournemouth) - 22,3 milioane de euro
- Douglas Luiz (Manchester City) - 16,8 milioane de euro
- Matt Targett (Southampton) - 15,6 milioane de euro
- Ezri Konsa (Brentford) - 13,3 milioane de euro
- Marevelous Nakamba (Brugge) - 12 milioane de euro
- Trezeguet (Kasimpasa) - 10 milioane de euro
- Anwar El Ghazi (Lille) - 9 milioane de euro
- Tom Heaton (Burnley) - 8,8 milioane de euro
- Bjorn Engels (Stade Reims) - 8 milioane de euro
- Jota (Birmingham) - 4,5 milioane de euro
- Kortney Hause (Wolverhampton) - 3,4 milioane de euro
Top 10 echipe din Europa potrivit investiţiilor din această vară
1. Real Madrid
2. Atletico Madrid
3. FC Barcelona
4. Juventus Turin
5. Aston Villa
6. Borussia Dortmund
7. FC Sevilla
8. FC Bayern
9. AS Roma
10. Leicester
A depăşit recordul lui Fulham
Aşa cum am spus anterior, suma pusă la bătaie de Villa pentru transferuri reprezintă un adevărat record mondial.
Precedenta bornă îi aparţinea lui Fulham, care, anul trecut, revenită după patru ani în Premier League, a stabilit un adevărat record: niciodată, în istoria fotbalului, o nou promovată nu a făcut transferuri atât de scumpe. Gruparea care îl are ca patron pe miliardarul Shahid Khan a cheltuit în 2018 nu mai puţin de 114 de milioane de euro pe achiziții. Investiţiile nu s-au justificat, formaţia londoneză retrogradând în Championship.
Etichete: premier league , aston villa , aston villa transferuri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții