Reacția presei internaționale după ce Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din istorie: "Superființă"
articol scris de Digi Sport12.03.2022, 22:25
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a reușit un hattrick în partida câștigată de Manchester United, scor 3-2, în fața celor de la Tottenham, în etapa cu numărul 29 din Premier League.
Reacția presei internaționale după ce Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din istorie: "Superființă"
Starul portughez a revenit cum nu se putea mai bine în echipa lui Manchester United și a reușit să dea un adevărat recital pe Old Trafford. Grație celor trei goluri marcate contra celor de la Spurs, Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din istoria fotbalului, iar cele mai importante publicații din străinătate nu au ratat ocazia de a se înclina în fața lusitanului.
"Cristiano este înfricoșător din nou", a scris Marca.
"Cristiano o sperie pe Atletico", a titrat și AS.
"Cristiano aterizează, Manchester câștigă", a precizat L'Equipe,.
"Uraganul Cristiano", l-a supranumit Gazzetta dello Sport.
"Superființă", l-au numit și cei de la Manchester United.
"Din alt univers" a citat Sky Sports, iar DailyMail a notat: "Este lumea lui Cristiano, noi doar trăim în ea".
Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din istoria fotbalului
Cristiano Ronaldo nu a fost în cea mai bună formă în ultimul timp pentru Manchester United, însă, așa cum a obișnuit de-a lungul carierei, atacantul este decisiv în momentele cele mai importante ale sezonului.
Așadar, partida cu Tottenham, contracandidată directă la un loc pe Champions League, a fost scena perfectă pentru lusitan să-și treacă numele pe lista marcatorilor și să conducă gruparea spre victorie.
Datorită celor două reușite din prima repriză, Cristiano Ronaldo a devenit fotbalistul cu cele mai multe goluri din istoria fotbalului în partide oficiale, 807, după ce l-a întrecut pe Josef Bican.
Top 10 cei mai buni marcatori din istoria fotbalului
1. Cristiano Ronaldo - 807 goluri
2. Josef Bican - 805 goluri
3. Romario - 772 goluri
4. Leo Messi - 759 goluri
5. Pele - 757 goluri
6. Ferenc Puskas - 746 goluri
7. Gerd Muller - 734 goluri
8. Ferenc Deak - 576 goluri
9. Uwe Seeler - 575 goluri
10. Tulio Maravilha - 575 goluri
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții