Reacția lui Jurgen Klopp după ultimele demiteri din Premier League! Ce a spus despre o eventuală despărțire de Liverpool
articol scris de Digi Sport03.04.2023, 17:41
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În ultima perioadă, s-au produs mai multe modificări ale antrenorilor echipelor de top din Europa. Mai întâi, Antonio Conte (53 de ani) a fost concediat de la Tottenham, iar la doar câteva zile, Julian Nagelsmann (35 de ani) a fost demis de la Bayern Munchen, unde, îl locul său, a fost numit Thomas Tuchel (49 de ani).
Apoi, Graham Potter (47 de ani) a fost demis de la Chelsea la doar șase luni după ce a fost numit pe banca tehnică, iar, în aceeași zi, Brendan Rodgers (50 de ani) a fost dat afară de la Leicester.
Cum a comentat Jurgen Klopp ultimele demiteri din Premier League
Jurgen Klopp a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă despre ultimele schimbări din Premier League: plecările lui Graham Potter și Brendan Rodgers de la Chelsea, respectiv Leicester.
Antrenorul lui Liverpool a mărturisit că schimbările celor doi antrenori au survenit ca urmare a rezultatelor slabe, nicidecum din cauza faptului că cei doi nu sunt antrenori de calitate.
”Ce pot să spun despre asta? Cred că este evident de ce sunt încă aici în această lume nebună. Sunt ultimul rămas în picioare.
Cred că niciunul dintre cluburi nu ocupă locul la care se aștepta. Le respect mult, îmi plac atunci când jucăm împotriva lor. Amândoi sunt oameni buni și antrenori fantastici, dar lucrurile pot merge prost, iar cei care iau decizii în interiorul cluburilor cred că trebuie să schimbe ceva.
Cred că toți trebuie să acceptăm că este parte din acest job. Este o săptămână ciudată. Săptămâna trecută a fost Conte, Nagelsmann, iar acum cei doi. Sezonul a ajuns într-o parte decisivă, iar oamenii se tem că nu își vor atinge obiectivele”, a spus Jurgen Klopp, conform Liverpool Echo.
Jurgen Klopp nu se teme de o eventuală demitere
În contextul în care Liverpool este și ea departe de un sezon ideal, Jurgen Klopp a fost întrebat dacă se teme de o posibilă demitere a sa.
”Cormoranii” sunt pe locul opt în clasamentul din Premier League, cu 42 de puncte obținute în 27 de etape. Situația nu este mai bună nici în Champions League. Formația pregătită de Klopp a fost eliminată de Real Madrid în optimile de finală ale competiției.
”Sunt conștient că sunt aici datorită rezultatelor din trecut, nu pentru ce am realizat în acest sezon. Dacă ar fi fost primul meu sezon, lucrurile ar fi fost diferite. Avem patroni inteligenți, care cunosc situația, dar ar trebui să îi întrebați pe ei de ce sunt încă aici.
Dacă mă tem că voi fi demis? Nu, și cred că nici Graham nu se temea, nu e niciun motiv să te temi. Sunt aici să îmi fac treaba, nu sunt aici pe post de talisman sau pentru orice altceva. Știu că sunt aici pentru ce am făcut anii trecuți.
Nu îmi place asta, dar trebuie să mă leg de acest lucru. Este corect sau nu? Vom vedea în viitor, dar sunt dedicat sută la sută. Nu putem să continuăm să jucăm așa cum o facem acum din când în când. Sunt foarte dezamăgit de noi când jucăm slab, dar se întâmplă și trebuie să găsim o cale să schimbăm ceva”, a mai spus Klopp.
Etichete: chelsea , liverpool , antonio conte , brendan rodgers , leicester , jurgen klopp , graham potter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții