Radu Drăgușin, cale liberă spre Tottenham! Vestea din Anglia care favorizează transferul românului
articol scris de Digi Sport01.01.2024, 16:21
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Radu Drăgușin (21 de ani) este cel mai curtat fotbalist român, iar transferul acestuia la Tottenham pare să prindă contur.
După ce Drăgușin a înscris cu Inter și a fost remarcatul meciului, acesta i-a spus 'DA' lui Tottenham, iar un transfer al acestuia în Anglia este foarte posibil, mai ales că rivalul său este dorit de altă echipă importantă.
Chelsea îl vrea pe Jean-Clair Todibo, ținta lui Tottenham
Pe lângă Radu Drăgușin, Tottenham mai era cu ochii pe Jean-Clair Todibo, fundașul central al celor de la Nice.
Chiar dacă Fabrizio Romano anunțase faptul că Tottenham ar fi renunțat să încerce să-l transfere pe Todibo, a venit o veste și mai bună pentru Radu Drăgușin.
Potrivit celor de la Foot Mercato, Chelsea a început negocierile cu Nice pentru a-l transfera pe Todibo. Acesta a stârnit interesul multor cluburi, iar formația antrenată de Mauricio Pochettino îl așteaptă pe Stamford Bridge la finalul ferestrei de transferuri.
Todibo ar avea un preț de 50 de milioane de euro, iar acesta este și unul dintre motivele pentru care Tottenham îl vrea atât de mult pe Drăgușin, care ar costa ”doar” 30 de milioane de euro.
Mesajul lui Radu Drăgușin la trecerea din 2023 în 2024
Galerie Foto
Radu Drăgușin a transmis că a trăit cu emoții anul ce a trecut, însă este mulțumit per total de ceea ce a realizat.
”2023 mi-a oferit cele mai mari emoții din carieră, de la promovare și primele goluri în Serie A la calificarea la EURO 2024, un an plin de provocări și momente dificile, un an în care am făcut greșeli, dar un an de care m-am bucurat și am învățat atât de multe alături de colegi și cei apropiați.
Vă urez tuturor un an bun și multă bucurie în 2024”, a scris Radu Drăgușin, pe Instagram.
Radu Drăgușin a petrecut de Revelion în Italia, alături de Ioana Stan, după ce în runda a 19-a din Serie A a marcat contra Interului, scor 1-1.
- 21 de meciuri, două goluri și un assist sunt cifrele lui Drăgușin în acest sezon la Genoa.
- 20 de milioane de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, conform Transfermarkt.
Prima ofertă a lui Tottenham pentru Radu Drăgușin
Conform jurnalistului Nicolo Schira, Tottenham le-a făcut o primă ofertă celor de la Genoa pentru Radu Drăgușin. Britanicii au ”pus pe masă” 25 de milioane de euro pentru internaționalul român, însă italienii vor 30 de milioane de euro în schimbul apărătorului.
Jurnalistul italian a dezvăluit și durata contractului pe care Tottenham i l-a propus lui Radu Drăgușin. Ar fi vorba despre o înțelegere cu o durată de cinci ani.
Așa cum anunțase și Fabrizio Romano, Radu Drăgușin și-ar fi dat deja acordul, iar britanicii au încredere că mutarea se va concretiza.
Etichete: chelsea , tottenham , radu dragusin , jean-clair todibo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții