Probleme pentru Jurgen Klopp! Ce fotbalist al lui Liverpool a părăsit accidentat cantonamentul din Dubai
articol scris de Digi Sport09.12.2022, 23:28
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În luna octombrie a acestui an, Luis Diaz (25 de ani) s-a accidentat în partida dintre Arsenal – Liverpool, scor 3-2, din etapa a zecea din Premier League.
Luis Diaz a fost înlocuit în minutul 42 al partidei, după ce a primit o lovitură în zona genunchiului din partea lui Thomas Partey.
Luis Diaz îi dă emoții lui Jurgen Klopp
Aflați în cantonament în momentul de față, în Dubai, "cormoranii" au primit o veste proastă. Luis Diaz a părăsit echipa lui Jurgen Klopp după ce a simțit anumite dureri în timpul unui antrenament, anunță The Times.
Potrivit sursei, Diaz a revenit în Anglia pentru a efectua mai multe investigații și pentru a vedea cu exactitate dacă este vorba despre o recidivă.
- Luis Diaz a fost un om de bază pentru Liverpool în acest sezon, reușind patru goluri și trei pase decisive în 12 meciuri jucate
Liverpool a urmărit cu atenție trei jucători de la ”Mondial”
Conform celebrului jurnalist italian Fabrizio Romano, cei trei fotbaliști pe care Jurgen Klopp și-ar dori să-i aibă sub îndrumare sunt: olandezul Cody Gakpo de la PSV Eindhoven, ghanezul Mohammed Kudus de la Ajax Amsterdam și ecuadorianul Moises Caicedo de la Brighton.
Nu va fi deloc ușor pentru Liverpool să-i aducă pe Anfield. Toți trei s-au remarcat deja la Cupa Mondială din Qatar, iar marile cluburi se înghesuie la ”ușa” lor.
Cu siguranță, cel mai căutat fotbalist este Cody Gakpo, marcator a trei goluri în primele trei meciuri ale ”Portocalei Mecanice” din grupe.
Vara trecută, Leeds, Southampton și Manchester United s-au interesat de Gakpo, dar PSV a ținut de preț. Acum, când fotbalistul a ”explodat” la Cupa Mondială, cel mai probabil cota sa va crește și ea exponențial, la aproximativ 50 de milioane de lire sterline.
Cu toate acestea, conform lui Fabrizio Romano, PSV îl va vinde pe Cody Gakpo abia în vara lui 2023, nicidecum în iarnă, în pofida uriașului interes primit.
Etichete: liverpool , premier league , jurgen klopp , luis diaz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții