Prima reacție a lui Liverpool, după ce Trent Alexander-Arnold a bătut palma cu Real Madrid
articol scris de Digi Sport19.10.2024, 10:17
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Trent Alexander-Arnold (26 de ani) i-a spus "da" lui Real Madrid, după ce n-a ajuns la un acord cu Liverpool pentru prelungirea contractului scadent pe 30 iunie 2025.
Cel puțin asta a susținut presa spaniolă săptămâna aceasta, iar scenariul nu pare greu de crezut, mai ales că fundașul dreapta a jucat toată cariera pe Anfield și și-ar putea dori o nouă aventură. În plus, ar avea locul de titular garantat, după accidentarea gravă a lui Dani Carvajal.
Arne Slot crede că Trent Alexander-Arnold e concentrat 100% la sezonul cu Liverpool
La scurt timp distanță a venit și o reacție de la Liverpool, prin vocea antrenorului principal, Arne Slot, care a susținut o conferință de presă și a fost întrebat dacă fundașul dreapta ar fi mai mult cu gândul la următoarea sa echipă.
"Cred că ne subestimați jucătorii. Acești jucători sunt obișnuiți să apară tot timpul zvonuri care îi leagă de echipe de top, chit că le expiră sau nu contractul.
Dacă voi credeți că acești jucători sunt afectați de astfel de zvonuri, atunci nu cred că știți cât de puternici sunt din punct de vedere mental și cu ce sunt obișnuiți. E parte a jobului nostru.
Sezonul trecut eram la Feyenoord și m-au legat de multe cluburi. Face parte din lumea în care trăim. Trebuie să te concentrezi pe ce ai tu de făcut. Poate ți-ar fi greu dacă ai 17 sau 18 ani.
Dar Trent a câștigat Premier League și Champions League, la fel ca Van Dijk și Salah (n.r. despre care s-a scris recent că ar putea pleca și ei).
Nu cred că le afectează prestațiile. Și se poate vedea cu ochiul liber, pentru că joacă foarte bine", a declarat antrenorul de 46 de ani, potrivit presei britanice.
Trent Alexander-Arnold ar putea costa doar 10 milioane de euro
Jurnalistul spaniol Ramon Alvarez de Mon, care se ocupă special de Real Madrid, a anunțat pe Twitter că regina Europei a bătut palma cu Alexander-Arnold.
Internaționalul englez și-a dat acordul verbal pentru un transfer în vara anului 2025, din postura de jucător liber de contract. Precontractul va putea fi semnat, însă, abia de la 1 ianuarie.
Totuși, există în continuare incertitudine cu privire la data mutării, deoarece Real Madrid ar vrea să îl transfere mai repede, în iarnă, după ce Dani Carvajal s-a accidentat grav și a devenit indisponibil un an.
Potrivit The Athletic, citată de Fichajes, gruparea "Los Blancos" l-ar putea lua și în iarnă pe Alexander-Arnold, care ar costa undeva între 8 și 10 milioane de euro.
Suma este neverosimil de mică pentru fundașul dreapta considerat unul dintre cei mai buni din lume pe postul său, dar explicația e logică. Englezii au două opțiuni: ori îl cedează în ianuarie pe o sumă redusă, ori îl pierd gratis în vară.
- 70 de milioane de euro e cota de piață a lui Trent Alexander-Arnold, conform Transfermarkt.
Etichete: real madrid , transferuri real madrid , transferuri liverpool , trent alexander-arnold , arne slot
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții