Prima mutare a lui Guardiola: City a revenit pe pista Mahrez
22.05.2018, 11:10SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Transferul lui Riyad Mahrez (27 de ani) la Manchester City a ţinut capul de afiş al perioadei de mercato din iarnă, însă, în cele din urmă, nu s-a mai concretizat. Mutarea se va realiza însă în această vară, susţine presa din Anglia.
Leicester este pregătită să se despartă de starul său la finalul acestui sezon, după ce în iarnă a refuzat două oferte venite de la trupa lui Guardiola. Acum, "vulpile" sunt dispuse să renunţe la serviciile fotbalistului algerian. Dacă în urmă cu 6 luni preţul solicitat de Leicester era de 95 de milioane de lire sterline, acum Mahrez va fi lăsat să plece "pentru un preţ mai realist" scriu englezii, fără a menţiona, însă, suma.
Guardiola a anunţat că Manchester City va face două transferuri în acest mercato şi nu a renunţat la ideea de a-l aduce pe Mahrez. De fapt, starul algerian este primul pe lista antrenorului catalan.
În iarnă, după ce transferul la City a picat, Mahrez a lipsit de la antrenamentele lui Leicester şi a fost amendat cu 240.000 de lire sterline, adică salariul pe două săptămâni. Apele s-au calmat în cele din urmă, iar fotbalistul a evoluat în continuare la campioana din 2016.
Guardiola i-a vrut pe Mahrez şi pe Alexis în iarnă, însă nu s-a ales cu niciunul. Mai mult de atât, chilianul a ales să semneze cu Manchester United. Acum, Pep este decis să nu mai lase nimic la voia întâmplării şi să-l aducă pe Mahrez pe "Etihad".
27 de ani are Mahrez
500.000 de euro a plătit Leicester pentru Mahrez în 2014, când l-a luat de la Le Havre
Etichete: manchester city , transfer , leicester , riyad mahrez , mahrez manchester city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții