Presa britanică a văzut ce a pățit Tottenham și l-a cerut titular de urgență pe Radu Drăgușin
articol scris de Digi Sport16.09.2024, 10:43
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cristian Romero (26 de ani) a greșit decisiv la derby-ul Tottenham - Arsenal, scor 1-1, din etapa cu numărul 4 în Premier League.
Argentinianul folosit din nou în primul 11 de către Ange Postecoglou l-a scăpat din marcaj pe Gabriel, care a înscris cu o lovitură năprasnică de cap.
Presa britanică îl vrea pe Radu Drăgușin în primul 11, după ce Tottenham a luat gol din cauza lui Cristian Romero
Prestația lui Romero este de interes și pentru Radu Drăgușin, care încă așteaptă să primească mai multe șanse din partea australianului. Amintim că la acest meci românul de 22 de ani a fost lăsat pe bancă până la fluierul final, deși se vedea că argentinianul nu are cea mai bună zi.
Subiectul a fost comentat și de presa britanică, iar jurnaliștii din Regat sunt de părere că Romero va ieși din primul 11 la următorul meci din campionat și, implicit, Drăgușin îi va lua locul.
"Cristian Romero trebuie să fie 'decapitat' de Tottenham după momentul groaznic cu Arsenal", a fost titlul articolului, în care s-au mai scris următoarele:
"După ultimele evoluții, Postecoglou s-ar putea să facă ceva ce nu credea că va ajunge vreodată să facă - să îl treacă pe bancă pe campionul mondial. În ziua în care conta cel mai mult, derby-ul Nordului Londrei, limitările defensive ale lui Romero au fost expuse din nou.
Așadar, când Tottenam joacă cu Brentford (21 septembrie, 17:00, Digi Sport 4), Postecoglou ar fi înțelept dacă l-ar scoate pe Romero din luma reflectoarelor. N-a fost vorba doar de slăbiciunea pe care a arătat-o când a fost busculat de Gabriel la gol, dar și evoluția lui per total a fost departe de a fi ideală".
VIDEO cu rezumatul meciului Tottenham - Arsenal 0-1:
Etichete: tottenham , arsenal , radu dragusin , cristian romero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții