Galerie Foto Pilotul elicopterului prăbușit la Leicester, un erou. Ce ar fi făcut acesta în secundele premergătoare dezastrului
28.10.2018, 21:09SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tragedia din Leicester, cu elicopterul patronului "vulpilor", Vichai Srivaddhanaprabha, ar fi putut fi mai mare dacă pilotul elicopterului prăbușit nu ar fi făcut eforturi de a minimiza pagubele. Ipoteza aparține presei britanice, care susține că acest fapt este demonstrat de traseul urmat de aeronavă din momentul decolării de pe stadionul King Power și până în momentul impactului.
Astfel, pilotul ar fi făcut niște manevre menite să evite clădirile din zonă și oamenii din jurul arenei. În fotografiile care au apărut în presa britanică, se poate observa că epava se află într-o parcare în care ar fi încercat pilotul să aterizeze, iar în acel loc nu erau oameni în momentul respectiv.
În plus, în poze se observă și faptul că în apropiere se aflau niște copaci, care ar fi amortizat căderea, iar pilotul și-ar fi luat aceste măsuri de precauție, făcând manevra respectivă pentru a evita contactul cu clădirile și cu cei care circulau pe străzile din împrejurimile stadionului.
Deși majoritatea fanilor părăsiseră arena, în preajma stadionului încă erau oameni, inclusiv angajați ai clubului, jurnaliști și forțe de odine. Pilotul nu a mai reușit însă să direcționeze elicopterul până în zona copacilor și a preferat să se prăbușească în acea parcare.
Galerie Foto
Salvatorii au intervenit la două minute de la primul apel, după prăbușirea elicopterului
Potrivit martorilor, elicopterul, de tip Agusta AW169, a început să se rotească haotic, părând să aibă probleme la motor și la elicea din coadă. Până acum însă autoritățile britanice nu au dat informații oficiale.
Primul apel la ambulanță a fost efectuat la ora locală 20:38, iar salvatorii au intervenit la două minute de la acel apel. Ancheta este încă în curs de desfășurare.
Miliardarul Vichai Srivaddhanaprabha (61 de ani), patronul celor de la Leicester City, alături de alte patru persoane se presupune că ar fi murit în accident. De altfel, una dintre rudele sale a confirmat că acesta se afla în aeronavă în momentul prăbușirii.
După ce inițial s-a spus că în elicopter s-ar fi aflat și fiica lui Srivaddhanaprabha, informațiile sunt contradictorii până la prezentarea unor date oficiale. Mirror anunță acum că în Voramas Srivaddhanaprabha, fiica patronului lui Leicester, nu s-ar fi aflat de fapt în elicopterul prăbușit sâmbătă seară, după Leicester - West Ham, 1-1.
Srivaddhanaprabha e al cincilea om din Thailanda în ceea ce privește averea și a preluat clubul Leicester în 2010, pentru 39 de milioane de lire sterline, iar în zezonul 2015/2016 a luat titlul. El obișnuia să se meargă cu elicopterul la meciuri., pentru a scurta timpul de deplasare.
Etichete: leicester , elicopter prabusit leicester , vichai srivaddhanaprabha , elicopter leicester , elicopter prabusit
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții