Pep Guardiola, exasperat de Barcelona! Mesaj cât se poate de clar: "Să se urce în avion și să vină aici!"
articol scris de Digi Sport04.08.2023, 20:57
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Barcelona vrea să îl transfere pe Bernardo Silva (28 de ani) în perioada de mercato a verii.
Despre interesul catalanilor pentru "magicianul" portughez se știe de multă vreme, iar Pep Guardiola (52 de ani) i-a dat deja fotbalistului undă verde să plece. Totuși, campioana Spaniei nu a făcut nicio ofertă consistentă până acum.
Pep Guardiola vrea ca Barcelona să facă o ofertă "serioasă" pentru Bernardo Silva
În cadrul unei conferințe de presă, Guardiola a fost întrebat de situația lui Silva. Antrenorul lui Manchester City a părut iritat de întrebare și s-a arătat dornic ca această "telenovelă" să se termine cât mai repede.
"Nu vreau niciun jucător care nu-și dorește să fie aici. Dacă îl vor pe Silva, să se urce în avion și să vină aici, ca să vorbească cu directorul sportiv al nostru.
Până acum, nu am primit nicio ofertă serioasă. Dacă s-ar fi întâmplat, ne-am fi așezat la masa negocierilor. E atât de simplu", a spus Guardiola, conform Marca.
Pep Guardiola a confirmat transferul lui Josko Gvardiol
În cadrul aceleiași conferințe, Guardiola a confirmat transferul lui Josko Gvardiol de la RB Leipzig.
"Ce nume frumos are! În acest moment face vizita medicală. Toată lumea știe că este aici. Sperăm ca actele să fie finalizate în următoarele ore.
Nu știu dacă vom mai face transferuri, dar cred că se va mai întâmpla ceva, deși încă nu s-a rezolvat", a spus Guardiola, conform Mundo Deportivo.
Ca urmare a transferului de 90 de milioane de euro, Gvardiol devine cel mai scump fundaș din istoria fotbalului, capitol la care îl depășește pe Harry Maguire, cumpărat de Manchester United de la Leicester pentru 87 de milioane de euro, în vara anului 2019.
Etichete: barcelona , pep guardiola , bernardo silva
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții