Pep Guardiola a vorbit despre posibilitatea triplei istorice pentru Manchester City
articol scris de Digi Sport04.06.2023, 12:20
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Pep Guardiola (52 de ani) a declarat la finalul meciului din Cupa Angliei că este gata să scrie istorie pentru Manchester City.
Manchester City a jucat sâmbătă seară finala Cupei Angliei, în care s-a impus în fața rivalei din oraș Manchester United, scor 2-1, după o dublă a germanului Ilkay Gundogan.
Pep Guardiola a declarat: "Acum este prima dată când putem vorbi despre triplă"
La conferința de presă ce a avut loc după finala Cupei Angliei, Pep Guardiola a vorbit despre cât de important a fost meciul cu Manchester United și despre tripla istorică pe care este foarte aproape să o atingă echipa sa.
Tripla istorică reprezintă câștigarea campionatului, Cupei Angliei, respectiv a Ligii Campionilor. Manchester City deja le-a îndeplinit pe primele două și este doar la un meci distanță de a se impune inclusiv în Champions League.
O singură echipă a mai făcut asta până acum. Este vorba chiar de Manchester United, antrenată de Sir Alex Ferguson, care a reușit să câștige toate cele trei competiții în sezonul 1998/1999.
"Acum este prima dată când putem vorbi despre triplă", a declarat Guardiola pentru Sky News. "Împotriva lui United, a fost special pentru orașul nostru, pentru fanii noștri. Am evoluat foarte bine. Foarte, foarte bine. Sunt atât de mulțumit", a continuat antrenorul celor de la Manchester City.
"Suntem la un meci distanță (n.r. să câștigăm tripla). Le-am spus jucătorilor că trebuie să pună presiune pe ei. Pentru a fi recunoscuți ca și învingători trebuie să câștigăm în Champions League", a afirmat tehnicianul spaniol.
Pep Guardiola a câștigat tot ce se poate la Manchester City, mai puțin Champins League
Manchester City a câștigat alături de Pep Guardiola titlul de campioană de cinci ori în Premier League din șapte ediții. La aceste cinci trofee se adaugă alte șase, de două ori Cupa Angliei, respectiv patru ori Cupa Carabao.
Pep Guardiola este foarte aproape să câștige și Champions League-ul, unde a ajuns în finala ce se va disputa la Istanbul. A mai ajuns în această fază a competiției și în sezonul 2020-2021, unde a pierdut în fața celor de la Chelsea, scor 0-1.
- 2 trofee de cel mai bun antrenor al lumii are Pep Guardiola.
- 17 victorii la rând pe teren propriu are Manchester City.
Etichete: cupa angliei , manchester city , premier league , pep guardiola , guardiola , champions league , manchester city inter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții