Pep Guardiola a ”pus ochii” pe un fotbalist dorit de Real Madrid
articol scris de Digi Sport30.10.2023, 15:04
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Manchester City are parte de un început bun de sezon.
Astfel, după 10 etape disputate în Premier League, ”Cetățenii” se află pe locul al treilea în Premier League, cu 24 de puncte acumulate, la două ”lungimi” în spatele liderului Tottenham (26 de puncte în 10 etape). De asemenea, în Champions League, Manchester City a reușit să câștige primele 3 meciuri din grupă și, într-o proporție covârșitoare, să-și asigure calificarea în optimile celei mai importante competiții inter-cluburi.
Cu toate acestea, reprezentanții clubului din Premier League vor să-și îmbunătățească lotul de jucători în perioadele de transferuri următoare pentru a rămâne o echipă solidă în continuare.
Kubo Takefusa, pe lista lui Manchester City
Potrivit Fichajes, Pep Guardiola (52 de ani), tehnicianul lui Manchester City, este interesat să obțină serviciile lui Kubo Takefusa (22 de ani), atacantul lateral dreapta al lui Real Sociedad. Însă, de fotbalistul nipon se află și pe lista lui Real Madrid, club care și-ar dori să-l readucă pe jucătorul asiatic pe Santiago Bernabeu.
Kubo Takefusa a reușit, în actuala stagiune, să marcheze 5 goluri și să furnizeze 3 pase decisive în 13 meciuri jucate pentru Real Sociedad, echipă la care a ajuns în vara anului 2022, după ce ”Galacticii” l-au cedat pe nipon la formația bască pentru 6,5 milioane de euro.
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Kubo Takefusa, potrivit Transfermarkt
- până în vara anului 2027 are Kubo contract cu Real Sociedad
Takefusa Kubo a fost cumpărat de Real Madrid în vara lui 2019, de la FC Tokyo. Din acel moment, japonezul a fost împrumutat de patru ori: la Mallorca, Villarreal, Getafe și din nou Real Mallorca. Ulterior, acesta a fost cedat definitiv la Real Sociedad.
- Sezonul 2019/2020: la Mallorca - 33 de meciuri, 4 goluri și 5 pase de gol
- Sezonul 2020/2021: la Villarreal - 18 meciuri, un gol și 3 pase de gol
- Sezonul 2020/2021: la Getafe - 18 meciuri, un gol și o pasă de gol
- Sezonul 2021/2022: la Mallorca - 28 de meicuri, un gol și o pasă de gol
- Sezonul 2022 / 2023 - 44 de meciuri, 9 goluri și 9 pase de gol
Etichete: manchester city , real madrid , kubo takefusa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții