Pep Guardiola a intrat și el în cursă! Îl vrea pe jucătorul dorit de Real Madrid și Barcelona
articol scris de Digi Sport04.06.2024, 13:01
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pep Guardiola (53 de ani) a condus-o pe Manchester City spre un nou titlu de campioană, în Anglia.
Antrenorul catalan dorește să repete prestația din sezonul 2023 - 2024 și în noua stagiune, și vrea să aducă pe ”Etihad” cei mai buni jucători de pe lista de transferuri.
Pep Guardiola vrea să îl aducă la Manchester City pe Joshua Kimmich, fotbalist dorit de Real Madrid și Barcelona
Joshua Kimmich (29 de ani) este unul dintre cei mai importanți jucători de la Bayern Munchen. Mijlocașul nemților este unul dintre cei curtați fotbaliști ai momentului, fapt demonstrat de interesul granzilor din Europa, pentru el.
Atât Real Madrid, cât și Barcelona și-au manifestat interesul de a-l cumpăra pe jucătorul neamț, în perioada de ”mercato”, după ce au fost convinși de evoluțiile sale de pe teren.
Pep Guardiola a intrat și el în cursa de ”urmărire” a lui Joshua Kimmich, din dorința de a consolida compartimentul de la mijlocul terenului, la gruparea de pe ”Etihad”. Antrenorul catalan s-a declarat, în trecut, drept un admirator al mijlocașului neamț și vrea să facă tot posibilul să îl aducă la Manchester City, potrivit fichajes.net.
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Joshua Kimmich, potrivit Transfermarkt.
- 43 de meciuri a jucat Joshua Kimmich, în acest sezon, în toate competițiile. Germanul a punctat de două ori și a oferit 10 pase de gol.
- Contractul lui Joshua Kimmich cu Bayern Munchen expiră în vara anului 2025.
Hansi Flick îl vrea și el pe Joshua Kimmich
Hansi Flick vrea urgent la FC Barcelona un jucător care să asigure mijlocul terenului și pe care să se poată baza când declanșează un atac, dar și când rupe ”ofensiva” adversarului. Neamțul are și o soluție: internaționalul Joshua Kimmich.
Jucătorul german este folosit și pe postul de fundaș dreapta, dar Flick îl cunoaște bine și susține că el este omul potrivit pentru acest post de mijlocaș central defensiv. El l-a folosit fundaș dreapta la Bayern și mijlocaș central la națională, așa că pare omul cel mai potrivit să vorbească despre această chestiune.
Cealaltă problemă - resursele financiare - trebuie să o rezolve președintele Juan Laporta. Doar că misiunea lui nu este ușoară. Joshua Kimmich mai are un an de contract cu Bayern Munchen, iar bavarezii vor cere o sumă importantă pentru el, bani pe care Barcelona nu prea îi are, în momentul de față.
Etichete: pep guardiola , joshua kimmich , jucator dorit , kimmich manchester city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții