Patru jucători în valoare de 163 de milioane de euro au zilele numărate la Chelsea. Conducerea e nemulțumită
articol scris de Digi Sport14.01.2023, 12:47
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chelsea are parte de un sezon dezastruos în Premier League, iar gruparea de pe Stamford Bridge este pe 10 în clasament, după 18 etape.
Patru jucători în valoare de 163 de milioane de euro au zilele numărate la Chelsea. Conducerea e nemulțumită
Parcursul slab al celor de la Chelsea i-a nemulțumit pe cei din conducere, iar oficialii clubului sunt deciși să renunțe la patru jucători importanți. Este vorba despre Kay Havertz, Kalidou Koulibaly, Christian Pulisic și Hakim Zyiech, fotbaliști care l-au dezamăgit pe patronul Todd Boehly, iar acesta din urmă este decis să îi scoată la vânzare pe fotbaliști, potrivit The Telegraph.
În total, cei patru jucători valorează 163 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
- Havertz a sosit la Chelsea în septembrie 2020 de la Bayer Leverkusen, pentru 80 de milioane de euro. 25 de meciuri și 5 goluri are atacantul german în actualul sezon
- Koulibaly s-a transferat la Chelsea în vara lui 2021 de la Napoli, pentru 38 de milioane de euro. 19 apariții și două goluri are fundașul în tricoul londonezilor
- Pulisic a sosit în ianuarie 2019 de la Dortmund, în schimbul a 64 de milioane de euro. 21 de meciuri și un gol are americanul în stagiunea curentă
- Zyiech evoluează pentru Chelsea din vara anului 2020, după transferul de la Ajax, pentru 40 de milioane de euro. 13 meciuri are marocanul în acest sezon
Graham Potter s-a întâlnit cu "greii" lui Chelsea
Înaintea ultimului meci al lui Chelsea, managerul londonezilor s-a întâlnit cu "greii" vestiarului, pentru a discuta despre situația grea în care se află clubul, din punct de vedere sportiv.
"Am vorbit chiar mult ieri cu Thiago, Azpilicueta, Jorginho, Thiago SIlva și Mateo Kovacic, chiar am avut o discuție bună. Încă o dată, ei și-au arătat calitățile umane.
Au fost sinceri, și-au exprimat foarte articulat îngrijorările, și-au explicat poziția și responsabilitatea. Și cred că ne aflăm într-un loc din care putem merge înainte.
Este o echipă experimentată, jucătorii sunt sinceri și vor să-și asume responsabilitatea, vor să se îmbunătățească, vor să câștige. Dar, în același timp, ne aflăm într-un moment dificil și sunt schimbări care afectează și jucătorii.
Sunt și ei oameni. Sunt plătiți să-și facă treaba, dar nu sunt roboți. Ei însă sunt afectați de rezultate și lucrurile care se întâmplă în ceea ce privește faza de tranziție a clubului", a spus Potter, citat de publicația Telegraph.
Etichete: chelsea , premier league , todd boehly , plecari chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții