Panică pe Etihad! Conducerea lui Manchester City se teme că Pep Guardiola va pleca de la echipă
articol scris de Digi Sport07.02.2023, 15:15
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Viitorul lui Pep Guardiola (52 de ani) la Manchester City a devenit incert, după ce clubul a fost acuzat de oficialii Premier League că a încălcat de peste 100 de ori regulamentul fairplay-ului financiar.
Astfel, campioana en-titre din Anglia riscă acum o depunctare semnificativă sau chiar excluderea din primul eșalon, iar Guardiola ar putea pleca chiar înainte de aflarea verdictului.
Șefii lui Manchester City se tem că Pep Guardiola va pleca de la echipă
Potrivit presei britanice, conducerea de pe Etihad se teme că tehnicianul spaniol nu va mai aștepta ca cei din comisia independentă să ia o decizie.
Procesul, conform primelor speculații apărute tot în presa britanică, ar putea dura undeva de la câteva luni până la doi ani.
De altfel, tehnicianul a afirmat anul trecut că, dacă va afla că a fost mințit de conducere în legătură cu finanțele clubului, își va da demisia a doua zi.
- Contractul lui Pep Guardiola cu Manchester City este valabil până în vara anului 2025.
Acuzațiile aduse celor de la Manchester City
Luni, oficialii primului eșalon britanic au anunțat pe site-ul oficial că Manchester City este subiectul unei anchete ample, desfășurate din decembrie 2018 și până recent.
Oficialii primului eșalon britanic au descoperit că Manchester City a comis peste 100 de încălcări ale regulamentului UEFA legat de fairplay-ul financiar.
Acestea au fost comise pe o perioadă de 9 ani, începând cu sezonul 2009/2010 și până la ediția 2017/2018, inclusiv.
Neregulile comise de "Cetățeni" de-a lungul timpului urmează să fie anchetate de o comisie independentă, separată de Premier League, care va stabili dacă gruparea de pe Etihad a încălcat sau nu regulamentul.
Conform publicației britanice Independent, Manchester City a comis nereguli legate de "oferirea de informații reale și corecte cu privire la situația financiară, veniturile și costurile operaționale ale echipei".
Etichete: manchester city , pep guardiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții