OFICIAL | Un nou transfer de marcă la Newcastle! Cel mai bogat club din lume, la limita fairplay-ului financiar
articol scris de Digi Sport23.07.2023, 17:35
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Newcastle a ajuns la limita fairplay-ului financiar, însă continuă să fie activă în perioada de mercaro a verii.
Duminică, cel mai bogat club din lume a anunțat transferul lui Harvey Barnes (25 de ani), fotbalist care a fost cumpărat de la Leicester, retrogradată recent din Premier League.
OFICIAL | Harvey Barnes a semnat cu Newcastle
Anunțul a fost făcut pe pagina de Twitter a celor de la Newcastle, prin intermediul unei fotografii cu un bilet de avion, pe care apare numele lui Barnes.
Potrivit Sky Sports, clubul deținut de Fondul Public de Investiții din Arabia Saudită a plătit aproximativ 44 de milioane de euro pentru atacantul englez.
În sezonul trecut, fotbalistul de bandă stângă a bifat 40 de meciuri pentru Leicester, în cadrul cărora a marcat de 13 ori și a oferit 3 assist-uri.
- Newcastle va participa în Champions League în sezonul 2023/2024, după ce a încheiat pe locul 4 în Premier League.
Harvey Barnes îl înlocuiește pe Allan Saint-Maximin
Săptămâna trecută, presa britanică a anunțat că Newcastle nu mai poate face niciun transfer în schimbul unei sume de bani, oricât de mică ar fi aceasta.
Astfel, pentru transferul lui Barnes, "Coțofenele" au trebuit să renunțe la un jucător. Este vorba de Allan Saint-Maximin, care va părăsi fotbalul european la doar 26 de ani.
Decarul lui Newcastle a bătut palma cu Al-Ahli, iar gruparea de pe St. James Park va încasa în schimbul său nu mai puțin de 46 de milioane de euro.
Etichete: newcastle , leicester , allan saint-maximin , harvey barnes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții