OFICIAL | Tottenham a anunțat numele noului antrenor
articol scris de Digi Sport06.06.2023, 12:54
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tottenham i-a găsit înlocuitor lui Antonio Conte, asta după ce Cristian Stellini și Ryan Mason au fost interimari în finalul stagiunii.
Ange Postecoglou, noul antrenor al lui Tottenham
Trupa londoneză l-a anunțat ca nou tehnician al echipei pe Ange Postecoglou, ultima dată la Celtic.
Anunțul a fost făcut oficial pe rețelele sociale de cei de la Tottenham.
Știrea inițială:
Presa din Anglia scrie că Ange Postecoglou a bătut palma cu Tottenham pentru un contract pe 2 ani
Sky Sports şi site-ul The Athletic scriu că gruparea scoțiană l-a autorizat pe Postecoglou să negocieze cu cei de la Spurs, un acord în acest sens fiind aşteptat în cel mai scurt timp.
Postecoglou, în vârstă de 57 de ani, a condus-o în acest sezon pe Celtic la tripla Cupă, campionat, Cupa Ligii. Conform presei, el ar fi acceptat deja un contract pe doi ani cu Tottenham.
Tottenham, care a avut trei antrenori în cursul sezonului 2022/2023 (Antonio Conte, Cristian Stellini şi Ryan Mason), caută cu disperare un nou antrenor după un sezon decepţionant, cu o clasare pe locul 8 în Premier League, care o privează de cupele europene pentru prima oară din 2009.
În Liga Campionilor, Tottenham a fost eliminată în optimile de finală, de AC Milan.
Etichete: tottenham , celtic , ange postecoglou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții