OFICIAL | Premier League a amânat toate meciurile din acest weekend, ca urmare a decesului Reginei Elisabeta a II-a
articol scris de Digi Sport09.09.2022, 13:59
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cetățenii Marii Britanii sunt în doliu începând de joi, după ce Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață la 96 de ani.
Dacă meciul dintre West Ham și FCSB nu a mai putut fi amânat în ultimul moment, nu același lucru se va întâmpla și cu partidele din Premier League de la acest sfârșit de săptămână.
OFICIAL | Premier League a amânat meciurile din etapa a 7-a
Pe site-ul oficial al primului eșalon englez, a fost anunțat că meciurile din etapa a 7-a, care ar fi trebuit să se joace în mod normal sâmbăta, duminica și lunea aceasta, au fost amânate.
"Atât noi, cât și cluburile noastre, dorim să îi aducem un omagiu Majestății Sale pentru efortul lung și neclintit făcut pentru țara noastră.
Ca cel mai longeviv monarh al nostru, ea a fost o inspirație și lasă în urmă o moștenire impresionantă, venită în urma unei vieți pline de dedicare.
Este o perioadă extrem de tristă, nu doar pentru națiunea noastră, ci și pentru milioanele de oameni din toată lumea, care au admirat-o", a declarat directorul executiv al Premier League, Richard Masters.
- Programul actualizat al celor 10 meciuri va fi anunțat de către cei de la Premier League în viitorul apropiat.
Numeroase mesaje venite din lumea sportului, după decesul Reginei Elisabeta a II-a
Iată doar o parte dintre mesajele de condoleanțe trimise de lumea sportului către Familia Regală, prin intermediul rețelelor sociale:
- ”O zi teribil de tristă. Majestatea sa, Regina, a murit. O femeie cu adevărat remarcabilă, care și-a servit țara cu demnitate, loialitate și grație. Odihnește-te în pace, Majestate”, a scris fostul mare atacant englez, Gary Lineker, pe Twitter.
- ”Newcastle și proprietarii clubului sunt profund îndurerați de trecerea în neființă a Majestății sale, Regina Elisabeta a ll-a. Ne alăturăm tuturor și trimite condoleanțele noastre Familiei Regale”, a fost mesajul clubului Newcastle.
- ”Toată lumea de la Derby este tristă să audă veștile privind decesul Majestății Sale, Regina Elisabeta a ll-a. Alteța sa regală va fi amintită pe vecie pe stadionul Pride Park, pe care l-a inaugurat în 1997. Am fost, de asemenea, onorați să o găzduim în timpul sărbătoririi Jubileului de Aur”, au scris și cei de la Derby County.
- ”Alături de colegii noștri britanici și de comunitatea F1, plângem moartea Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Condoleanțele noastre se adresează familiei regale britanice în acest moment”, a fost mesajul echipei de Formula 1, Scuderia AlphaTauri.
- ”Manchester City dorește să transmită sincere condoleanțe Familiei Regale în urma decesului Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Dăruirea și slujirea Majestății Sale au fost exemplare și ne alăturăm țării noastre și Commonwealth-ului pentru a plânge pierderea ei”, a anunțat și campioana Angliei, Manchester City.
- ”Clubul de fotbal Chelsea este profund îndurarat la aflarea veștii morții Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Ne alăturăm celor în doliu din Marea Britanie și din întreaga lume. Dorim să transmitem condoleanțe Familiei Regale și tuturor celor afectați de această veste foarte tristă”, a transmis și Chelsea.
- ”Suntem îndurerați să aflăm de moartea Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Suntem recunoscători pentru contribuțiile ei în tenis, iar gândurile și condoleanțe noastre se îndreaptă către Familia Regală Britanică”, a fost și mesajul trimis de WTA.
Etichete: regina elisabeta a ii a , amanare program
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții