OFICIAL | Manchester United a reușit primul transfer al verii. Olandezul a semnat pentru următorii 4 ani
articol scris de Digi Sport05.07.2022, 16:28
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tyrell Malacia (22 de ani) este noul jucător al celor de la Manchester United.
Fotbalistul a fost transferat de către englezi de la Feyenoord, formația unde s-a format ca jucător și singura la care a evoluat până acum.
Tyrell Malacia a semnat cu Manchester United
Mutarea a fost confirmată oficial de către trupa engleză printr-o postare pe Twitter.
Malacia a semnat un contract valabil pentru următorii 4 ani cu "diavolii", iar suma de transfer pe care o încasează Feyenoord este de 15 milioane de euro, la care se mai pot adăuga alte două milioane de euro în funcție de bonusuri.
"Este un sentiment incredibil pe care-l am după ce am semnat cu Manchester United. Avem un antrenor fantastic, precum Erik ten Hag, pe care l-am avut ca adversar de multe ori în Olanda. Sunt pregătit să mă concentrez pe viitorul meu cu Manchester United și o să încerc să ajut clubul", a spus Malacia.
Cifrele lui Tyrell Malacia
- 50 de meciuri a jucat Tyrell Malacia pentru Feyenoord în sezonul trecut.
- Un gol și cinci pase decisive a reușit Tyrell Malacia.
- 17.000.000 de euro este cota de piață a lui Tyrell Malacia, potrivit Transfermarkt.
Olympique Lyon a fost aproape de a-l lua pe Malacia
Fundașul stânga a fost în negocieri avansate și cu cei de la Olympique Lyon, care chiar au bătut palma cu Feyenoord și așteptau ca fotbalistul să se deplaseze în Hexagon pentru a face vizita medicală și a semna contractul.
În cele din urmă, Manchester United a intrat pe fir, la insistențele lui Erik ten Hag, și a reușit să-i devanseze pe francezi și să-l convingă pe Malacia să accepta să vină pe Old Trafford.
Etichete: transfer , manchester united , feyenoord , tyrell malacia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții