OFICIAL: Manchester City a anunțat cât va lipsi belgianul Kevin de Bruyne
17.08.2018, 15:35Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Internaţionalul belgian Kevin De Bruyne, mijlocaşul-vedetă al echipei de fotbal Manchester City, va fi indisponibil pentru o perioadă de trei luni, după ce s-a accidentat la ligamentele genunchiului drept, a anunţat vineri campioana en titre a Angliei, pe pagina sa oficială de internet.
"Manchester City confirmă că Kevin De Bruyne a suferit o leziune a ligamentului lateral extern al genunchiului drept. Nicio operaţie nu este necesară, mijlocaşul urmând să fie absent aproximativ trei luni", se precizează în comunicatul dat publicităţii de "Cetăţeni".
De Bruyne, în vârstă de 27 ani, care s-a clasat pe locul al treilea la Cupa Mondială 2018 cu selecţionata ţării sale, s-a accidentat în timpul unui antrenament efectuat miercuri, suferind o leziune asemănătoare cu cea din ianuarie 2016, care l-a ţinut departe de gazon două luni.
Absenţa sa reprezintă o lovitură dură pentru antrenorul Pep Guardiola, De Bruyne fiind unul dintre jucătorii cu o contribuie importantă la cucerirea titlului în ediţia trecută din Premier League.
AGERPRES
Etichete: manchester city , kevin de bruyne , de bruyne manchester city , accidentare de bruyne
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții