OFICIAL | Fotbalistul de 90.000.000€ a semnat cu Arsenal până în 2028
articol scris de Digi Sport22.09.2023, 11:54
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Arsenal a reușit o nouă lovitură și l-a convins pe Martin Odegaard (24 de ani) să semneze un nou contract.
Norvegianul este în acest moment căpitanul ”Tunarilor” și unul dintre cei mai buni fotbaliști din lotul lui Mikel Arteta.
Martin Odegaard a semnat cu Arsenal până în 2028
După mai multe runde de negocieri, în cursul zilei de vineri, 22 septembrie, Arsenal a anunțat pe rețelele sociale că Martin Odegaard a semnat un nou contract.
Fotbalistul norvegian și-a pus semnătură pe un angajament valabil până în vara anului 2028.
Martin Odegaard s-a declarat extrem de fericit de alegerea făcută și a recunoscut că se simte ca ”acasă” la clubul din Londra.
Aflat la Arsenal din ianuarie 2021, norvegianul a strâns în tricoul ”Tunarilor” 112 meciuri. El a contribuit până acum cu 27 de goluri și 15 pase decisive.
”Sunt foarte încântat de ceea ce va urma. Am găsit un loc în care să mă stabilesc cu adevărat.
Aici, din prima zi m-am simțit cu adevărat grozavă și cu siguranță aceasta este casa mea”, a declarat Martin Odegaard pentru site-ul clubului.
- 90.000.000€ este cota de piață a lui Martin Odegaard, potrivit transfermarkt.com.
Londonezii au debutat cu dreptul în Champions League. VIDEO cu rezumatul partidei Arsenal - PSV 4-0
Etichete: premier league , arsenal , martin odegaard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții