OFICIAL | Chelsea l-a transferat pe ”Noul Paolo Maldini”! Al patrulea transfer al verii pentru londonezi
articol scris de Digi Sport09.07.2023, 11:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Chelsea nu se oprește din transferat nici în această perioadă de mercato. Echipa condusă de Mauricio Pochettino (51 de ani) a mai realizat o mutare importantă.
Chelsea l-a transferat pe ”Noul Paolo Maldini”! Ishe Samuels-Smith a fost adus de la Everton
După ce i-a adus pe Christopher Nkunku (25 de ani), Nicolas Jackson (22 de ani) și Diego Moreira (18 ani), Chelsea a oficializat cel de-al patrulea transfer al verii.
În cursul zilei de sâmbătă, 8 iulie, londonezii au anunțat că puștiul-minune Ishe Samuels-Smith a fost adus pe Stamford Bridge.
În vârstă de doar 17 ani, englezul este fundaș stânga de meserie, iar Chelsea le-a plătit celor de la Everton suma de 5 milioane de euro pentru a îl aduce.
Samuels-Smith este văzut ca unul dintre cei mai promițători jucători din lume, iar fanii l-au numit deja ”Noul Paolo Maldini”.
”A fost un șoc pentru mine pentru că totul s-a întâmplat rapid, dar sunt foarte bucuros să fiu aici.
Va fi o nouă provocare pentru că aici sunt jucători de top, așa că va trebui să mă adaptez rapid și să trec de niveluri”, a spus Samuels-Smith pentru site-ul clubului.
Deocamdată, fundașul lateral va evolua pentru formația U21 a celor de la Chelsea, însă va fi atent examinat de către staff-ul lui Mauricio Pochettino.
Chelsea îl transferă și pe “noul Neymar”! Londonezii au câștigat “duelul” cu Barcelona
Chelsea a ajuns la un acord pentru transferul brazilianului Angelo Gabriel (18 ani), de la Santos.
Reputatul jurnalist Fabrizio Romano a anunțat că gruparea de pe Stamford Bridge va achita 15 milioane de euro pentru Angelo.
Angelo va semna un contract valabil până în vara anului 2029. Brazilianul va face pregătirea de vară cu Chelsea, apoi ar putea fi împrumutat, potrivit sursei citate.
Barcelona l-a monitorizat, de asemenea, pe Angelo și a avut la dispoziție 48 de ore pentru a veni cu o ofertă mai bună către Santos, pe fondul relației excelente dintre cele două cluburi. Catalanii au transmis că nu pot oferi cel puțin 14 milioane de euro, având în vedere situația financiară a clubului.
Mijlocaș de bandă, de picior stâng, Angelo Gabriel este considerat “noul Neymar” de către presa din Brazilia. Rapid și tehnic, Angelo nu are totuși “sclipirea creativă” a lui Neymar, conform jurnaliștilor.
Etichete: chelsea , premier league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții