Nu toată lumea ține cu Lionel Messi la Balonul de Aur 2023: "Dacă nu câștigă el, desființați premiul!"
articol scris de Digi Sport11.09.2023, 19:45
Campionii Digi Sport: Edward Iordanescu, marți, 19:30, DGS 1
Premier League: Brentford - Arsenal, miercuri, 19:30, DGS 1
Erling Haaland (22 de ani) face parte din lista celor 30 de candidați la Balonul de Aur 2023, trofeu acordat pe 30 octombrie.
Deși a impresionat întreaga lume a fotbalului în primul său sezon la Manchester City, norvegianul nu este marele favorit - preferatul majorității este Lionel Messi, campion mondial cu Argentina. Totuși, există și voci care îl susțin pe vârf.
Erling Haaland ar merita pe deplin să câștige Balonul de Aur 2023, crede Craig Burley
Despre cursa pentru cel mai prestigios trofeu individual din fotbal a fost întrebat recent și Craig Burley (51 de ani). Fostul mijlocaș cu peste 100 de apariții în tricoul lui Chelsea este convins că norvegianul merită să câștige în detrimentul argentinianului.
"Dacă nu câștigă el, desființați premiul! Messi a cucerit Cupa Mondială și e un lucru grozav, dar a fost un turneu care a ținut o lună. În campionat nu a fost cel mai bun. PSG a fost groaznică, în timp ce Erling Haaland...
Peste 50 de goluri, campion în Premier League, FA Cup și Champions League. Ar trebui să câștige! Știu mulți oameni care nu se pot da jos din 'trenul Messi'. Dar uitați-vă în ansamblu.
Dacă aș fi Erling Haaland și nu aș câștiga, nu aș mai merge la nicio altă gală a Balonului de Aur, la fel ca Robert Lewandowski", a spus Burley.
Cum arată lista favoriților la Balonul de Aur 2023
Britanicii de la Goal respectă tradiția și i-au ordonat pe primii 20 în funcție de șansele pe care le au la marele trofeu.
Aceștia pot fi văzuți în ordine crescătoare, în galeria FOTO de mai jos, unde sunt prezentate și realizările fiecăruia în sezonul 2022/2023, pe baza cărora se stabilește marele câștigător.
Galerie Foto
Etichete: manchester city , balonul de aur , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții