Noul patron al lui Chelsea propune un All Star Game în Premier League
articol scris de Digi Sport14.09.2022, 11:50
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Noul patron al lui Chelsea, Todd Boehly, a prezentat marţi ideea unui meci care să reunească cei mai buni jucători din Premier League, după modelul "All-Star Game" din sporturile americane.
Todd Boehly: "Putem avea cu uşurinţă un All-Star Game în Premier League"
"Credem că am putea avea cu uşurinţă un All-Star Game în Premier League, în care să se înfrunte o echipă din Nord cu o echipă din Sud, de care ar putea beneficia financiar întreaga ligă engleză", a declarat Boehly în cadrul unui forum desfăşurat la New York.
Boehly, co-proprietarul clubului Chelsea, deţine de asemenea acţiuni la echipele Los Angeles Dodgers (baseball) şi L.A. Lakers (baschet). El a adăugat că a prezentat deja ideea omologilor săi din Premier League.
"Oamenii vor mai mulţi bani pentru toată piramida fotbalului englez. Cu ocazia MLB All-Star Game (campionatul nord-american de baseball - n.red) din acest an, am făcut 200 de milioane de dolari în doar două zile, luni şi marţi", a mai spus Boehly.
În Statele Unite, Major League Baseball (MLB) şi Liga nord-americană de baschet (NBA), organizează ambele câte un All-Star Game, în care se înfruntă cei mai buni jucători ai echipelor sau conferinţelor respective.
3 meciuri ale etapei a 8-a din Premier League au fost amânate
Trei meciuri din Premier League, programate la sfârşitul acestei săptămâni, au fost amânate din cauza funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a.
"Şapte dintre cele zece meciuri din Premier League programate pentru acest weekend se vor disputa, însă trei meciuri vor fi amânate din cauza evenimentelor din jurul funeraliilor Reginei", a scris organizatorul primei ligi engleze într-un comunicat.
Cele trei partide ale etapei a 8-a a sezonului care au fost amânate sunt Brighton - Crystal Palace, care trebuia să se dispute sâmbătă, Manchester United - Leeds United şi Chelsea Londra - FC Liverpool, programate duminică. Acesta vor avea loc la o dată ulterioară.
Totodată, Premier League a anunţat modificarea orelor de disputare ale partidelor Brentford - Arsenal Londra şi Everton - West Ham United, programate duminică şi care vor debuta mai târziu decât era stabilit iniţial.
Premier League - etapa a 8-a:
Vineri, 16 septembrie
- 22:00: Aston Villa - Southampton
- 22:00: Nottingham Forest - Fulham
Sâmbătă, 17 septembrie
- 14:30: Wolves - Manchester City
- 17:00: Newcastle - Bournemouth
- 19:30: Tottenham - Leicester
Duminică, 18 septembrie
- 14:00: Brentford - Arsenal
- 16:15: Everton - West Ham
Etichete: chelsea , todd boehly
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții