Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham
articol scris de Digi Sport19.05.2024, 19:58
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Radu Drăgușin (22 de ani) a bifat al doilea meci consecutiv ca titular la Tottenham. Ange Postecoglou l-a trimis pe teren încă din primul minut la duelul cu Sheffield United, după ce românul a avut o prestație apreciată în fața lui Manchester City, cu o etapă în urmă.
UPDATE: Spurs a încheiat sezonul cu o victorie concludentă pe terenul ultimei clasate din Premier League. Londonezii s-au impus cu 3-0, grație dublei lui Kulusevski și reușitei lui Porro. Tottenham a încheiat stagiunea 2023/2024 pe locul 5 în Premier League și va evolua în ediția următoare din Europa League.
Nota primită de Radu Drăgușin după ce a fost integralist în Sheffield United - Tottenham 0-3
Drăgușin a fost integralist în partida de pe ”Bramall Lane” și a adunat în total 103 de minute pe teren, cu tot cu prelungiri. Internaționalul român a atins balonul de 105 de ori și a reușit 89 dintre cele 97 de pase încercate (92%). A comis un fault și a pierdut posesia în 9 rânduri. De asemenea, a câștigat singurul duel aerian avut cu atacanții adverși și a îndepărtat de 5 ori pericolul din preajma propriului careu.
Deși nu a avut o evoluție slabă, surprinzător, Radu Drăgușin a primit una dintre cele mai mici note din tabăra lui Tottenham din partea celor de la Sofascore, 7,0, la egalitate cu portarul Vicario. Doar Brennan Johnson (6,7) și Pape Sarr (6,8) au avut calificative mai mici dintre titulari.
”A părut puțin nervos în primele minute, când aproape că le-a făcut cadou un gol celor de la Sheffield. Apoi, și-a revenit și a fost sigur. Cel mai bun moment al jocului său a fost o ieșire cu mingea la picior din apărare, plus câteva un-doiuri”, au scris cei de la Spurs Web.
Micky van de Ven a fost notat cu 7,3, Cristian Romero, 7,5, și Pedro Porro, 8,4. Deian Kulusevski a fost cel mai bun de pe teren, cu 8,7.
Știrea inițială:
Nota primită de Radu Drăgușin la pauza meciului Sheffield United - Tottenham
Spurs a intrat în avantaj la cabine la partida contra ”lanternei roșii” din Premier League, grație reușitei lui Kulusevski, din pasa lui Son Heung-Min. La pauză, cei de la Spurs Web le-au acordat note celor 11 jucători de la Tottenham pentru prestația din primele 45 de minute.
Drăgușin a primit 6, precum coechipierul său din centrul defensivei, Cristian Romero. Pedro Porro a fost notat de asemenea cu 6, în timp ce Micky van de Ven a primit 7. De altfel, acesta a fost și cel mai mare calificativ din tabăra londonezilor, văzut doar de încă un jucător, Kulusevski, autorul golului.
”O lovitură de cap greșită i-a oferit lui Brereton Diaz o ocazie, pe care, din fericire, a ratat-o. S-a acomodat apoi și a avut o ieșire bună din defensivă înainte de pauză”, au scris jurnaliștii englezi despre Drăgușin.
- Drăgușin a bifat 9 apariții în tricoul celor de la Tottenham.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, potrivit Transfermarkt.
Ange Postecoglou a avut doar cuvinte de laudă pentru Radu Drăgușin la finalul meciului cu Manchester City (0-2) și a transmis că, dacă l-ar fi avut pe român în lot și în sezonul de toamnă, când s-a confruntat cu foarte multe accidentări în defensivă, situația lui Tottenham ar fi fost mai bună.
”Cred că s-a descurcat foarte bine, e un jucător bun, va fi un jucător important pentru noi. N-a avut multe oportunități. Dacă l-am fi avut în prima parte a anului, sezonul ar fi fost puțin diferit pentru noi”, a declarat Ange Postecoglou.
FOTO Radu Drăgușin are o relație cu Ioana Stan
Galerie Foto
Etichete: radu dragusin , nota dragusin , sheffield tottenham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții