Mourinho l-a iertat pe Pogba. Ultima sa declaraţie despre mijlocaşul francez
23.02.2018, 19:04SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jose Mourinho pare a fi îngropat securea războiului cu Paul Pogba. După ce l-a criticat în ultima perioadă şi l-a lăsat în afara primului 11 la ultimul meci, de la Sevilla, din optimile Ligii Campionilor, managerul lui Manchester United l-a lăudat pe francez înaintea derby-ului cu Chelsea.
"Şi-a arătat profesionalismul şi că este gata să joace şi să ajute echipa chiar dacă este pe bancă. Şi a făcut asta. Cred că a răspuns într-un mod foarte profesionist în ambele cazuri când a fost rezervă. Aşa s-a întâmplat şi cu Sevilla. Unii jucători au nevoie de cinci minute pentru a intra pe teren, însă lui i-a luat zece secunde pentru a fi gata", a declarat managerul lui United.
Paul Pogba a fost introdus în minutul 17 al meciului de la Sevilla, scor 0-0, din turul optimilor Ligii Campionilor, după accidentarea lui Ander Herrera.
Revenit la Manchester United în 2016, în schimbul a 105 milioane de euro, de la Juventus, Pogba are 24 de meciuri şi trei goluri pentru "diavoli" în acest sezon, în toate competiţiile.
75 de meciuri a jucat Paul Pogba pentru Manchester United, în toate competiţiile
12 goluri a marcat mijlocaşul francez pentru "diavoli"
Etichete: jose mourinho , paul pogba , pogba manchester united , mourinho pogba , sevilla man united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții