Mourinho a încercat să transfere un fotbalist de la Inter. Răspunsul dat pe loc de italieni
articol scris de Digi Sport27.09.2020, 12:44
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Milan Skriniar (25 de ani), fundașul central de la Inter Milano, printre cei mai bine cotați fotbaliști din lume de pe postul său, se află în vizorul lui Tottenham, însă formația lui Jose Mourinho a primit o veste proastă.
Londonezii l-au pierdut în această vară pe Jan Vertonghen, iar Mourinho s-a orientat către Skriniar, fotbalist cotat la 50 de milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com.
Mourinho a încercat să-l aducă pe Skriniar la Tottenham. Inter: "Nu e de vânzare"
Piero Ausilio, directorul sportiv al italienilor, a confirmat discuțiile avute cu Tottenham, însă a avut un răspuns ferm - Skriniar nu este de vânzare.
"Nu voi confirma vreo negociere pentru Skriniar. A existat o întâlnire cu cei de la Tottenham, e adevărat, dar doar le-am repetat că Skriniar nu este de vânzare.
Ne-am despărțit deja de Diego Godin (n.r - plecat la Cagliari) în apărare, așa că nu ne putem gândi și la pierderea lui Skriniar acum", a declarat Ausilio, conform Football Italia.
Apărătorul sloven joacă de aproape cinci ani în Italia, după transferul la Sampdoria, din ianuarie 2016. Skriniar a ajuns la Inter după doar un sezon și jumătate, pentru 34 de milioane de euro.
La formația de pe "Giuseppe Meazza", Skriniar a strâns 128 de meciuri și patru goluri, fiind unul dintre cei mai constanți fotbaliști din lotul italienilor.
Cu un contract scadent în 2023, Skriniar a început noul sezon din postura de rezervă. Fundașul nu a prins niciun minut în meciul contra celor de la Fiorentina, disputat aseară, scor 4-3.
Etichete: jose mourinho , inter , tottenham , piero ausilio , milan skriniar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții