Motivul pentru care un jucător din Premier League ia calmante înainte de meciuri
10.03.2020, 09:11Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Hector Bellerin (24 de ani), fundașul lui Arsenal, a fost ținut departe de gazon timp de o lună din cauza unei accidentări la coapsă, la finalul anului trecut. Chiar dacă au trecut trei luni, spaniolul nu este refăcut în totalite.
Jurnaliștii de la The Athletic susțin că Bellerin obișnuiește să ia calmante înainte de fiecare meci, din cauza durerilor din zona inghinală. Nouă meciuri a ratat Bellerin în acea perioadă din cauza accidentării suferite în timpul unui antrenament.
Bellerin a suferit o accidentare groaznică la începutul anului trecut
Sezonul precedent s-a încheiat încă din ianuarie pentru Bellerin. Acesta a suferit o ruptură de ligament încrucișat și a stat departe de gazon pentru 240 de zile, revenind abia în acest sezon, în septembrie.
Bellerin a fost juniorul Barcelonei până în 2011, an în care ”tunarii” l-au cumpărat pentru 500.000 de euro. Ibericul a jucat la echipele U18 și U21 ale lui Arsenal, iar din 2014 joacă pentru prima echipă a clubului.
- Contractul său este valabil până în 2023.
Etichete: premier league , arsenal , hector bellerin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții