Motivul pentru care Tottenham nu a anunțat încă transferul lui Radu Drăgușin
articol scris de Digi Sport11.01.2024, 20:14
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Radu Drăgușin (21 de ani) s-a înțeles cu Tottenham, care plătește 30 de milioane de euro pentru a-l transfera de la Genoa.
Clubul britanic nu a anunțat încă oficial transferul, deși a trecut o zi de la momentul în care părțile au bătut palma și Radu Drăgușin a făcut vizita medicală.
Genoa a întârziat anunțul oficial al transferului lui Radu Drăgușin
Transferul nu a fost anunțat oficial deocamdată pentru că Radu Drăgușin și-a închis târziu conturile cu Genoa. Italienii ar fi trebuit să-i achite un bonus, dar au refuzat. Fundașul a renunțat la bani și Tottenham urmează să anunțe în mod oficial transferul lui Radu Drăgușin.
”Erau niște detalii de pus la punct cu Genoa. S-au rezolvat și îl vor anunța pe Radu curând la Tottenham. Avea de luat niște bonusuri la Genoa. M-a uimit treaba asta, dar nu mai contează. Au luat 30 de milioane și negociază la câteva zeci de mii. Actele sunt semnate.
Trebuie să le semneze și el. O să îl anunțe. A făcut vizita de ieri. Eu așteptam la 9 dimineața să îl anunțe, dar am dormit. Ți-am spus care a fost problema. Dacă semnau, trebuiau să îi dea bonusurile. Până nu renunța el la ele…”, a explicat Florin Manea, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Radu Drăgușin, cel mai scump român din istorie
Radu Drăgușin devine, după mutarea la Tottenham, care se face pentru 30 de milioane de euro, cel mai scump fotbalist român din întreaga istorie! Top 20 al fotbaliștilor români pe care s-au plătit cele mai mari sume de transfer, în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Etichete: tottenham , genoa , florin manea , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții