Mesajul lui Kalidou Koulibaly pentru Chelsea, după transferul la Al-Hilal
articol scris de Digi Sport26.06.2023, 07:49
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După doar un sezon petrecut la Chelsea, Kalidou Koulibaly (32 de ani) a ajuns la Al-Hilal, iar fundașul a fost prezentat oficial în urmă cu doar câteva ore.
Mesajul lui Kalidou Koulibaly pentru Chelsea, după transferul la Al-Hilal
Sosit în vara anului 2022 la Chelsea, pentru 38 de milioane de euro, Koulibaly i-a părăsit pe londonezi și a preferat să meargă în Arabia Saudită, la Al-Hilal. La scurt timp după anunțul oficial, fundașul senegalez a postat un mesaj pe rețelele sociale și a ținut să le mulțumească celor de pe Stamford Bridge pentru experiența trăită.
"De la primul meu joc și până la ultimul, a fost o onoare să port aceast tricou. Sezonul trecut nu a fost cel pe care ni l-am dorit, dar vreau să le mulțumesc fanilor și tuturor celor din club pentru susținere", a scris Koulibaly, pe Twitter.
- 32 de meciuri, două goluri și o pasă reprezintă cifrele lui Koulibaly la Chelsea
Kalidou Koulibaly, prezentat la Al Hilal
Al Hilal l-a prezentat în cursul zilei de duminică pe Kalidou Koulibaly, fotbalistul care a stat doar un sezon la Chelsea.
Londonezii l-au cedat pe Koulibaly în schimbul a 25 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt. La formația de pe Stamford Bridge, Kalidou Koulibaly a jucat în 32 de partide și a contribuit cu două goluri și o pasă decisivă.
În urmă cu un an, Chelsea a plătit în schimbul senegalezului 38 de milioane de euro.
Fotbalisul a semnat un contract valabil pe următoarele trei sezoane și va încasa 25 de milioane de euro pe an.
”Continuăm să facem istorie împreună!”, au scris arabii în descriere videoclipului de prezentare.
- 15 milioane de euro este cota de piață a lui Kalidou Koulibaly.
În cariera sa, Kalidou Koulibaly a mai evoluat pentru formații precum Metz, SR Saint-Die, Napoli, KRC Genk.
Etichete: chelsea , al hilal , kalidou koulibaly
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții