Mateo Kovacic, tot mai aproape de Manchester City. Pep Guardiola a luat legătura cu fotbalistul croat
articol scris de Digi Sport22.04.2023, 17:09
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Matteo Kovacic (28 de ani) intră în această vară în ultimul an de contract cu Chelsea și este foarte probabil să plece din capitala Marii Britanii.
Părțile au purtat o rundă de discuții despre prelungirea contractului, însă jucătorul nu a fost de acord cu termenii propuși de către cei din conducere și ia serios în calcul să plece.
Kovacic este dorit de Manchester City
Imediat după ce au auzit acest lucru, șefii celor de la Manchester City au demarat negocierile pentru a îl aduce pe fotbalistul croat pe Etihad.
Potrivit celor de la Football-London, agenții lui Mateo Kovacic au mers până în orașul Manchester pentru a discuta cu șefii ”Cetățenilor”.
Mai mult, Pep Guardiola chiar a luat legătura cu fotbalistul celor de la Chelsea, căruia i-a transmis că îl dorește la echipă. Antrenorul spaniol îl vede pe Kovacic înlocuitorul perfect pentru Ilkay Gundogan, fotbalist căruia îi expiră contractul în această vară.
Ilkay Gundogan poate pleca de la Manchester City
Manchester City caută un mijlocaș central box-to-box, iar prioritatea lui Pep Guardiola este aducerea lui Jude Bellingham. Concurența este, însă, acerbă, iar englezul de la Borussia Dortmund ar prefera să meargă la Real Madrid, club care și-a arătat deja intenția să-l transfere.
Dacă nu va reuși să-l aducă pe Jude Bellingham, opțiunea principală a lui Manchester City pentru întărirea compartimentului median este Mateo Kovacic.
Manchester City caută să transfere un mijlocaș central pentru că, din vară, va rămâne fără una dintre soluțiile pentru posturile de la centrul terenului.
Este vorba despre Ilkay Gundogan, căruia îi expiră contractul în vară și va pleca. Germanul are șanse mari să ajungă la FC Barcelona.
Etichete: chelsea , manchester city , gundogan , kovacic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții