Măsură radicală luată de Alexis Sanchez. Nu mai suportă situația cu Jose Mourinho și și-a sunat agentul
05.10.2018, 22:10SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Alexis Sanchez s-a săturat de modul în care e folosit de Jose Mourinho și a luat o măsură radicală. Cel mai bine plătit jucător din lotul "diavolilor" a luat legătura cu impresarul său și l-a rugat să rezolve cumva problema.
Fostul star de la Arsenal a părut nemulțumit când a fost înlocuit în meciul cu Valencia, din Champions League, iar relația sa cu "The Special One" este una proastă. Atacantul chilian a fost înlocuit în toate cele 4 meciuri în care a început ca titular, iar ultima dată, în meciul cu Valencia, fanii chiar au aplaudat ironic momentul înlocuirii. Potrivit presei britanice, atacantul este nemulțumit de felul în care Mourinho îl utilizează și rolul pe care i-l dă în teren.
"I-a ajuns până peste cap colaborarea cu Mourinho. Ideea care i-a fost propusă în legătură cu rolul său în echipă nu a avut efectul scontat. Știe că nu poate pleca chiar acum, dar se află în discuții cu agentul său despre ceea ce se poate face și să încerce să rezolve situația", a spus o sursă apropiată jucătorului, citată de publicația britanică Tuko.
În tot acest timp, situația de la Manchester United este una care stă să explodeze, după rezultatele echipei și jocul slab prestat de oamenii lui Mourinho. Tot mai multe voci cer imperativ demiterea antrenorului.
Alexis a marcat un gol la fiecare 148 de minute pentru Barcelona şi un gol la fiecare 161 de minute pentru Arsenal. În ultimele 813 minute la United, chilianul nu a înscris.
- 3 goluri în 24 de meciuri are Alexis, de la sosirea pe Old Trafford
- 23,11 milioane de euro pe an este salariul lui Alexis la Manchester United
Etichete: jose mourinho , manchester united , alexis sanchez , mourinho manchester united , alexis manchester , alexis mourinho , situatie alexis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții