Manchester United revoluţionează linia de mijloc în sezonul viitor. Lista lui Mourinho
28.02.2018, 10:42Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Întărirea liniei de mijloc pare a fi principalul obiectiv al verii pentru managerul lui Manchester United, Jose Mourinho.
Presa britanică a făcut o listă a celor şase mijlocaşi din care "The Special One" îşi va alege noii jucători pentru sezonul viitor.
Mijlocaşul lui Nice, ivorianul Jean-Michael Seri, este una dintre ţinte. A fost în vară şi pe lista Barcelonei şi ar putea fi adus de pe Coasta de Azur pentru 40 de milioane de euro.
Sergej Milinkovic-Savic (Lazio) ar putea fi şi el o soluţie pentru United, mai ales pentru că ar putea juca pe Old Trafford alături de colegul de la naţionala Serbiei, Nemanja Matic. Sârbul e însă foarte scump: lazialii solicită aproape 100 de milioane de euro în schimbul său.
Mijlocaşul lui Napoli, brazilianul Jorginho, e mai puţin costisitor. Poate fi cumpărat pentru 40 de milioane de euro, însă şi rivala Liverpool e cu ochii pe jucător care are şi paşaport italian.
Fotbalistul lui Real Madrid, Toni Kroos, ar putea fi adus pentru numai 35 de milioane de euro, susţin jurnaliştii englezi.
Kenyanul Victor Wanyama (Tottenham) poate fi cumpărat pentru 45 de milioane de euro, de peste trei ori peste suma cu care a fost achiziţionat de londonezi de la Southampton în 2016 (13,5 milioane de euro).
Brazilianul lui Chelsea, Willian, e şi el pe lista lui Manchester United, care l-ar putea transfera pentru 45 de milioane de euro.
"Diavolii" caută mijlocaşi în condiţiile în care Michael Carrick se va retrage, Marouane Fellaini e pe picior de plecare, iar viitorul lui Paul Pogba şi Ander Herrera în "Teatrul Viselor" nu este nici el prea sigur.
Etichete: jose mourinho , willian , kroos , jorginho , milinkovic-savic , seri , wanyama , transferuri man united , mijlocasi doriti de manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții