Manchester United a luat decizia finală în cazul lui Antony
articol scris de Digi Sport27.11.2023, 07:52
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Antony (23 de ani) a fost suspendat temporar timp de o lună de Manchester United, după ce atacantul a fost acuzat de violență domestică.
Ulterior, conform mai multor zvonuri din presa engleză, jucătorul sud-american ar fi fost trecut pe lista de transferuri de oficialii grupării de pe Old Trafford din cauza evoluțiilor slabe pe care brazilianul le-a avut în tricoul ”Diavolilor” și a scandalului major în care acesta a fost implicat.
Însă, în cele din urmă, antrenorul ”Diavolilor”, Erik Ten Hag (53 de ani) a decis să-l reprimească în lot pe Antony și să se bazeze pe el în continuare.
La o lună și jumătate distantă după ce a fost reintegrat în lot, se pare că reprezentanții lui Manchester United i-au decis soarta atacantului brazilian.
Antony va rămâne la Manchester United
Potrivit Football Insider, antrenorul Erik Ten Hag și oficialii lui Manchester United au decis, de comun acord, să nu renunțe la Antony în perioada de mercato a iernii și, astfel, să mizeze în continuare pe atacantul brazilian.
De asemenea, sursa citată anterior scrie că tehnicianul olandez are încredere deplină în potențialul lui Antony și chiar intenționează să-i ofere brazilianului un rol crucial în echipa ”Diavolilor” în următoarele luni.
De când a ajuns la Manchester United în vara anului 2022 (de la Ajax, în schimbul a 95 de milioane de euro), Antony a evoluat în 56 de meciuri pentru ”Diavoli”, a marcat 8 goluri și a furnizat 3 pase decisive.
- 60 de milioane de euro este cota de piață a lui Anthony, potrivit Transfermarkt
- 12 partide a jucat Anthony pentru Manchester United în acest sezon, fără să contribuie la marcarea vreunui gol
- până în vara lui 2027 este valabil contractul lui Antony cu Manchester United.
Etichete: manchester united , antony
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții