Manchester City pregătește primul transfer al verii: costă 90 de milioane de euro!
articol scris de Digi Sport18.05.2023, 22:42
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Manchester City, proaspăt finalistă a UEFA Champions League, pregătește campania de achiziții din vară.
Pep Guardiola nu intenționează să facă multe transferuri, iar prioritatea este reprezentată de aducerea lui Josko Gvardiol, stoperul croat al lui RB Leipzig.
Manchester City îl vrea Josko Gvardiol
Manchester City nu va avea, însă, o misiune ușoară în tentativa de a-l transfera pe Josko Gvardiol, în schimbul căruia RB Leipzig solicită o sumă imensă.
Potrivit Daily Mail, clubul german se va despărți de stoperul croat, care a impresionat la Cupa Mondială, doar în schimbul a 90 de milioane de euro.
Manchester City îl vrea pe Josko Gvardiol ca înlocuitor pentru Aymeric Laporte, aflat pe picior de plecare, așa cum sunt și Ilkay Gundogan, și Bernardo Silva.
Manchester City, finalistă a UEFA Champions League
Manchester City s-a calificat în finala UEFA Champions League după ce a trecut de Real Madrid. Cele două echipe au terminat la egalitate în turul din Spania, dar în manșa a doua gazdele au dominat autoritar și s-au impus cu 4-0.
În finala care va avea loc la Istanbul, pe 10 iunie, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1, Manchester City va juca împotriva lui Inter, care a trecut în semifinale de rivala locală AC Milan, scor general 3-0.
Etichete: manchester city , josko gvardiol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții