Manchester City, pas uriaș către titlu, după victoria din derby-ul cu Man. United. Programul finalului de sezon
24.04.2019, 23:54SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Manchester City a făcut un pas uriaș către titlul din Premier League. Echipa lui Pep Guardiola s-a impus în marele derby cu Manchester United, cu 2-0, și a trecut pe prima poziție în campionat, cu doar trei etape rămase de disputat.
Golurile ”cetățenilor” au fost marcate de Bernardo Silva și Leroy Sane, într-un interval de 12 minute din repriza secundă. Ultima reușită a adus și îmbunătățirea unui record istoric deținut tot de Manchester City. Liderul din Anglia a înscris 157 de goluri în toate competițiile acestui sezon.
Manchester City a acumulat 89 de puncte după primele 35 de etape disputate în Premier League. Liverpool a căzut pe poziția secundă, cu 88 de puncte.
Cu cine mai are de jucat Manchester City în acest sezon din Premier League
-cu Burnley (deplasare)
-cu Leicester (acasă)
-cu Brighton (deplasare)
Cu cine mai are de jucat Liverpool în acest sezon din Premier League
-cu Huddersfield (acasă)
-cu Newcastle (deplasare)
-cu Wolverhampton (acasă)
Continuă lupta și pentru locurile de Liga Campionilor
Lupta încinsă continuă și pentru ultimele două locuri de Liga Campionilor. După înfrângerea surprinzătoare a lui Arsenal (3-1 cu Wolverhampton), Tottenham e pe locul 3 (70 de puncte), Chelsea e pe patru (67 de puncte).
”Tunarii” sunt pe poziția a cincea (66 de puncte), iar Manchester United rămâne pe poziția a șasea (64 de puncte).
Etichete: manchester city , manchester united , pep guardiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții