Manchester City i-a pregătit oferta! Fotbalistul care poate deveni cel mai bine plătit jucător englez din istorie
articol scris de Digi Sport09.06.2024, 19:49
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Phil Foden (24 de ani) are șansa să devină în scurt timp jucătorul cu cel mai mare salariu din istoria fotbalului din Anglia.
Manchester City pregătește un nou contract pentru Phil Foden, care ar fi atras deja interesul celor de la Real Madrid.
Phil Foden ar putea deveni cel mai bine plătit jucător englez din istorie
În absența lui Kevin de Bruyne, care s-a accidentat la începutul sezonului recent încheiat, Foden a devenit unul dintre cei mai importanți jucători de la Manchester City.
Acum, conducerea de pe Etihad i-a pregătit un nou contract lui Foden, care a marcat 27 goluri și a oferit 12 pase decisive în cele 53 de meciuri jucate în acest sezon.
Foden mai are contract până în 2027, iar Manchester City vrea să îi prelungească înțelegerea până în 2030 și să îi ofere un salariu asemănător cu cel al vedetelor Kevin de Bruyne și Erling Haaland.
Internaționalul englez câștigă în acest moment 230.000 de lire sterline pe săptămână, la care se adaugă anumite bonusuri și prime. Salariul lui ar putea ajunge la 440.000 de euro, dacă va accepta noua ofertă, potrivit footmercato.
Phil Foden, pe locul cinci în topul celor mai valoroși jucători din lume
- Jude Bellingham - 180 de milioane de euro (Real Madrid)
- Erling Haaland - 180 de milioane de euro (Manchester City)
- Vinicius Junior - 180 de milioane de euro (Real Madrid)
- Kylian Mbappe - 180 de milioane de euro (Real Madrid)
- Phil Foden - 150 de milioane de euro (Manchester City)
- Bukayo Saka - 140 de milioane de euro (Arsenal)
- Florian Wirtz - 130 de milioane de euro (Bayer Leverkusen)
- Jamal Musiala - 120 de milioane de euro (Bayern Munchen)
- Federico Valverde - 120 de milioane de euro (Real Madrid)
- Declan Rice - 120 de milioane de euro (Arsenal)
Etichete: manchester city , salariu , phil foden
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții