Manchester City i-a găsit succesorul lui Pep Guardiola
articol scris de Digi Sport16.10.2024, 22:53
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Pep Guardiola (53 de ani) se află pe banca lui Manchester City din iulie 2016.
În opt ani și jumătate petrecuți pe banca tehnică a ”Cetățenilor”, ibericul a reușit să câștige 18 trofee, dintre care șase titluri de campion în Premier League și o Ligă a Campionilor.
Însă, contractul lui Pep cu Man. City expiră la sfârșitul acestui sezon, iar, până acum, se pare că antrenorul nu a luat o decizie concretă în privința viitorului său.
De aceea, oficialii ”Cetățenilor” au început să caute alternative în cazul în care Guardiola va decide să părăsească echipa la care a scris istorie în ultimii 8 ani și, se pare, că au ajuns la un nume.
Ruben Amorin, alesul lui Manchester City în cazul în care Pep Guardiola pleacă
Potrivit englezilor de la The Guardian, Ruben Amorim (39 de ani), antrenorul lui Sporting Lisabona (liderul la zi din Portugalia), este văzut drept înlocuitorul perfect al lui Pep Guardiola pe banca lui Manchester City, în cazul în care spaniolul va pleca de la echipă.
Ruben Amorin o pregătește pe Sporting din luna martie a anului 2020 și a reușit să câștige cinci trofee la ”cârma” formației din capitala Portugaliei: două titluri de campion, două Cupe ale Ligii Portugaliei și două Supercupe ale Portugaliei.
În prezent, Sporting Lisabona, sub comanda lui Amorim, se află pe primul loc al ierarhiei din campionatul portughez, cu maximum d epuncte după opt etape (24 de puncte din 24).
Ruben Amorim s-a aflat și pe lista lui Liverpool, rivala lui Man. City din Premier League, în vară, dar ”Cormoranii” nu au ajuns la o înțelegere cu tehnicianul de 39 de ani și au decis să-l instaleze pe Anfield Road pe Arne Slot (46 de ani).
Etichete: manchester city , pep guardiola , ruben amorim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții