Liverpool i-a găsit înlocuitor lui Mohamed Salah. ”Cormoranii” sunt aproape să facă cel mai scump transfer din istoria clubului
articol scris de Digi Sport16.10.2023, 09:58
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Liverpool este aproape să facă cel mai scump transfer din istoria clubului. ”Cormoranii” au pus ochii pe unul dintre jucătorii de bază de la Bayern Munchen.
Leroy Sane (27 de ani) este următoarea țintă pe piața transferurilor pentru Liverpool. ”Cormoranii” ar putea să îl piardă pe Mohamed Salah (31 de ani) și au nevoie de un înlocuitor. Mijlocașul lui Bayern Munchen este dorit și de Real Madrid.
- Citește și: De ce nu vrea să plece Mohamed Salah de la Liverpool! Salariul uriaș pe care îl are egipteanul
Liverpool este dispusă să plătească peste 80 de milioane de euro pentru Leroy Sane
Cel mai scump transfer din istoria formației de pe Anfield a fost Darwin Nunez, pentru care Liverpool a achitat 92 de milioane de euro. Sane are un start de sezon excelent pentru campioana din Bundesliga. Mijlocașul a marcat șapte goluri în 11 meciuri.
- Citește și: Curtat de Real Madrid și Barcelona, starul lui Bayern Munchen se gândește să plece din Bundesliga
Bayern a plătit 49 de milioane de euro, în urmă cu doi ani, pentru Sane. Așadar, este puțin probabil ca formația lui Tuchel să renunțe la serviciile germanului contra unei sume mai mici.
Leroy Sane ar veni la Liverpool în locul lui Mohamed Salah
”Cormoranii” au respins oferta de 250 de milioane de euro din partea lui Al-Ittihad pentru Mohamed Salah. Michael Emenalo, președintele Saudi Pro League, este destul de sigur că egipteanul va semna vara viitoare cu o echipă din Arabia Saudită.
”Mo este binevenit în orice moment. Este favoritul meu personal. Există mulți jucători de talie mondială care se arată interesați de Arabia Saudită. Este un loc în care poți să te distrezi și să îți îmbunătățești veniturile.”, a declarat Emenalo, potrivit Mirror.co.uk.
Salah a bifat borna de 300 de meciuri oficiale pentru Liverpool în remiza cu Brighton, scor 2-2. Egipteanul joacă pentru ”Cormorani” din anul 2017 și a marcat 192 de goluri.
Etichete: liverpool , bayern munchen , cel mai scump transfer , leroy sane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții